Redactia.ro
Home » Monden » Ce avere avea Mihai Constantinescu și cui rămâne? Schimbare de planuri

Ce avere avea Mihai Constantinescu și cui rămâne? Schimbare de planuri

Mesajele emoționante ale artiștilor după moartea cântărețului Mihai Constantinescu

Ieri, Mihai Constantinescu s-a stins după ce cinci luni a fost internat, în stare comatoasă, în spitalul Floreasca. Vestea a căzut ca un trăsnet peste soția sa, Simona Secrier, dar și peste toți cei care au sperat ca artistul să-și revină. Mulți s-au întrebat, desigur, și ce avere avea Mihai Constantinescu și cui rămâne aceasta, mai ales că și fosta lui soție a jucat un rol important în toată această perioadă.

Ce avere avea Mihai Constantinescu

De când a fost internat în spital, două femei din viața artistului s-au perindat în salonul acestuia și au vegheat asupra lui. Prima este soția actuala, Simona Secrier, și cealaltă este chiar fosta soție, respectiv Mihaela Contantinescu.

Deși s-ar fi crezut că între cele două există o oareșcare rivalitate, Simona și Mihaela au o relație excepțională. Unite de iubirea și respectul pentru Mihai Constantinescu, cele două au făcut front comun și au vegheat asupra lui.

Cui rămâne averea artistului

Mulți s-ar fi așteptat, așadar, ca averea artistului să fie împărțită între cele două. Însă, adevărul este că averea artistului rămâne doar la actuala soție. Cât despre consistența bunurilor, artistul avea venituri modeste.

Mihai Constantinescu avea doar un apartament pe care l-a achiziționat cu ajutorul unui credit imobiliar. Soția va moșteni apartamentul. „Este căsătorit cu Simona Secrier, au făcut nunta în secret. În ultimul an, femeia a renunţat la muncă şi a preferat să stea lângă soţul ei. L-a vegheat tot timpul. De altfel, ea va moşteni apartamentul pe care l-au achiziţionat cu ajutorul unui credit. Asta este toată averea cântăreţului. Nu are nimic altceva pe numele său”, a spus sursa citată de Click.

Citește și: Ce a făcut Simona Secrier înainte ca Mihai Constantinescu să moară

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini