Judecătoria Sectorului 1 a decis marți, 9 iunie, amânarea procesului în care Călin Georgescu este judecat pentru propagandă legionară. Noul termen a fost stabilit pentru data de 19 august 2026.
Decizia vine în contextul schimbării completului de judecată, după promovarea magistratului care se ocupa de dosar, dar și pe fondul protestelor din sistemul judiciar.
La ieșirea din sala de judecată, fostul candidat la alegerile prezidențiale a lansat un nou atac la adresa actualei puteri și a cerut parlamentarilor să înceapă procedura de suspendare a președintelui Nicușor Dan.
Călin Georgescu: „România este un stat neo-fanariot”
În declarațiile făcute după termenul de judecată, Călin Georgescu a susținut că situația economică și socială a țării este rezultatul unui sistem pe care l-a numit „neo-fanariot”.
„România este un stat neo-fanariot, iar această rețetă fanariotă s-a aplicat cu succes. Îndatorări uriașe, taxe și impozite nejustificate și jug pe poporul român. Tinerii pleacă din țară. Sunt 10 milioane de români dintre ai noștri care lucrează, trăiesc și lucrează peste granițele țării. Fabrici se închid permanent, datoriile cresc amețitor, salariile și pensiile au ajuns la limita de supraviețuire, iar educația, cea mai mare bogăție a națiunii române și sănătatea sunt în colaps”, a declarat Călin Georgescu în fața Judecătoriei Sectorului 1.
Fostul candidat prezidențial a susținut că România traversează o perioadă critică și a acuzat actuala conducere a statului de decizii care afectează funcționarea instituțiilor.
Acuzații la adresa președintelui Nicușor Dan
Călin Georgescu a afirmat că România se confruntă cu o continuare a ceea ce el numește o „lovitură de stat”, făcând referire la evenimentele politice din ultimii ani și la desemnarea unui premier din afara partidelor politice.
„În fapt, România este instituțional ocupată, iar țara nu mai este în priză, țara este în prăbușire. Lovitura de stat care a început pe data de 6 decembrie 2024 a atins zilele trecute apogeul. Adică ziua de 4 iunie 2024, anul acesta, când ocupantul ilegal de la Palatul Cotroceni a bătut ultimul cui în sicriul democrației românești, anulând total alegerile parlamentare de pe 30 decembrie 2024 și vocea poporului prin forma abuzivă și sfidătoare a propunerii de guvern.
Se impune asumarea răspunderii de către inițiatorii acestui demers, pentru că va fi un dezastru economic și social masiv. Și, în același timp, aceeași răspundere o poartă și viitoarele partide politice care probabil vor vota acest guvern”, a declarat Georgescu.
Apel către Parlament pentru suspendarea președintelui
În continuarea declarațiilor sale, Călin Georgescu le-a cerut parlamentarilor să inițieze procedura de suspendare a șefului statului.
„Eu mă adresez astăzi fiecărui membru al Parlamentului României care mai are inimă, dragoste de țară, fiecărui reprezentant ales care a depus jurământ față de țară și față de poporul român. A venit vremea să vă ridicați. Este momentul ca imediat să începeți procedura de suspendare împotriva președintelui ilegal de la Cotroceni. Și asta nu mâine, nu prin alte demersuri, ci imediat.
Suntem în cazuri extreme, în care se pune problema viitorului națiunii române. Pentru că se iau acțiuni nechibzuite și distructive. Iar fiecare oră care trece și nu se acționează este o oră în plus în care acest personaj demontează, cărămidă cu cărămidă, fundația națiunii române.
Prin urmare, România vă privește, istoria vă privește. Dacă nu acționați acum, va fi prea târziu de salvat ceva. Este o fereastră a oportunității de a intra pe firul democrației care este acum. Ridicați-vă, aveți atitudine, apărați țara înainte ca ultima lumină a democrației să se stingă definitiv. Momentul este acum și nu există mâine.”
De ce este judecat Călin Georgescu
Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General pe 2 iulie 2025.
Potrivit procurorilor, acesta este acuzat de promovarea în public a cultului unor persoane condamnate pentru crime de război, genocid și infracțiuni contra umanității, precum și de promovarea unor idei și doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Anchetatorii susțin că faptele ar fi fost comise în mai multe rânduri, în perioada iunie 2020 – mai 2025, prin declarații publice, interviuri și postări în mediul online.
Ce susțin procurorii în rechizitoriu
Potrivit documentelor din dosar, anchetatorii consideră că fostul candidat la alegerile prezidențiale ar fi promovat constant mesaje și concepții asociate ideologiei legionare.
„În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța”, susțin procurorii.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 19 august, când instanța va continua analiza dosarului în care Călin Georgescu contestă acuzațiile formulate de procurori.





















