Georgescu Dragos
Un caz de lepră, cunoscută și sub denumirea de boala Hansen, a fost confirmat recent la Cluj-Napoca, atrăgând atenția autorităților sanitare și stârnind numeroase întrebări în rândul populației. Ministerul Sănătății a anunțat oficial, joi, 11 decembrie 2025, că este vorba despre o persoană de sex feminin, iar alte trei femei se află în prezent în evaluare clinică. Toate cele patru sunt originare din Asia și lucrează ca maseuze într-un salon SPA din municipiu. Deși diagnosticul a generat îngrijorare, specialiștii subliniază că lepra este o boală bine cunoscută, tratabilă și, în majoritatea cazurilor, cu risc scăzut de transmitere.
Ce este Lepra si cum se transmite. Boala a apărut din nou în România după 44 de ani
Lepra este o afecțiune infecțioasă cronică provocată, în principal, de bacteria Mycobacterium leprae. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, boala afectează în special pielea, nervii periferici, mucoasa căilor respiratorii superioare și ochii. Evoluția este lentă, iar simptomele pot apărea la mulți ani după infectare, ceea ce complică depistarea timpurie și identificarea sursei inițiale de contaminare.
Dincolo de manifestările medicale, lepra a fost asociată de-a lungul istoriei cu un stigmat social profund. Persoanele diagnosticate au fost adesea marginalizate, izolate și discriminate, mai ales din cauza deformărilor fizice care pot apărea în lipsa tratamentului. Cu toate acestea, medicina modernă a demonstrat clar că boala este curabilă, iar intervenția precoce previne apariția dizabilităților permanente.
Datele centralizate la finalul anului 2024 arată că lepra este încă prezentă în peste 120 de țări, fiind raportate anual aproximativ 200.000 de cazuri noi la nivel global. Cele mai multe îmbolnăviri apar în anumite regiuni din Africa, Asia și America de Sud, unde condițiile socio-economice și accesul limitat la servicii medicale favorizează răspândirea bolii.
Simptomele leprei sunt variate și pot fi ușor confundate cu alte afecțiuni dermatologice sau neurologice. Primele semne includ pete pe piele care pot fi mai deschise, mai închise sau mai roșii decât nuanța normală a pielii. Aceste zone prezintă adesea o sensibilitate redusă sau chiar absentă la atingere, durere sau temperatură. Amorțeala și furnicăturile la nivelul mâinilor și picioarelor sunt frecvente, la fel ca apariția unor răni nedureroase pe extremități.
Pe măsură ce boala avansează și nu este tratată corespunzător, pot apărea complicații serioase. Printre acestea se numără îngroșarea pielii, afectarea progresivă a nervilor periferici, slăbiciunea musculară, pierderea genelor sau a sprâncenelor, congestia nazală persistentă și sângerările nazale. În stadii avansate, lepra poate duce la paralizie, pierderea vederii, desfigurări faciale și leziuni permanente ale extremităților.
Anterior cazurilor de la Cluj-Napoca, ultimul bolnav cu lepră a fost diagnosticat în 1981.
Una dintre particularitățile leprei este perioada lungă de incubație. Infectarea cu Mycobacterium leprae poate rămâne asimptomatică timp de trei până la cinci ani, uneori chiar mai mult. Această evoluție lentă face dificilă stabilirea momentului exact al infectării și a locului unde a avut loc contactul inițial cu bacteria.
Diagnosticul leprei se bazează pe evaluarea clinică și pe investigații de specialitate. Medicii caută leziuni cutanate caracteristice și testează sensibilitatea acestora. Pentru confirmare, se pot efectua biopsii de piele sau de nerv, probele fiind analizate la microscop pentru identificarea bacteriei. De asemenea, sunt realizate teste suplimentare pentru a exclude alte boli de piele cu manifestări similare.
Mecanismul exact de transmitere a leprei nu este complet elucidat, însă se consideră că boala se răspândește prin inhalarea particulelor eliminate prin tuse sau strănut de o persoană netratată. Contactul prelungit și apropiat cu un bolnav care nu urmează tratament crește riscul de infectare. În schimb, studiile medicale arată clar că lepra nu se transmite prin gesturi obișnuite, precum strângerea mâinii, îmbrățișarea, statul la aceeași masă sau utilizarea mijloacelor de transport în comun.
Nu se transmite pe cale sexuală
De asemenea, boala nu este transmisă pe cale sexuală și nu se transmite de la mamă la făt în timpul sarcinii. Aceste informații sunt esențiale pentru combaterea temerilor nejustificate și a stigmatizării persoanelor diagnosticate.
În ceea ce privește pericolul real al leprei, specialiștii subliniază că majoritatea populației are imunitate naturală la Mycobacterium leprae. Statistic, doar aproximativ 5% dintre oameni sunt cu adevărat susceptibili la infecție, în timp ce 95% nu pot contracta boala datorită capacității sistemului imunitar de a combate bacteria. Mai mult, odată ce tratamentul este inițiat, pacientul nu mai este contagios.
Bacteria Mycobacterium leprae se dezvoltă exclusiv în organisme vii. În afara oamenilor, anumite specii de mamifere pot fi purtătoare, printre acestea numărându-se armadillo, un animal originar din sudul Statelor Unite și Mexic. Cercetările au confirmat că aceste animale pot transmite boala la oameni în condiții specifice.
Riscul cel mai ridicat de infectare îl au persoanele care trăiesc sau provin din zone unde lepra este endemică. Printre acestea se numără mai multe țări din Africa, precum Republica Democratică Congo, Etiopia, Madagascar sau Nigeria, dar și din Asia, inclusiv India, Bangladesh, Indonezia, Nepal și Filipine. În America, Brazilia este una dintre țările cu un număr semnificativ de cazuri.
Netraită, lepra poate avea consecințe severe. În trecut, înainte de descoperirea tratamentului eficient, boala ducea frecvent la deformări grave și dizabilități permanente. Teama colectivă și lipsa de informații au dus la izolarea bolnavilor în leprozerii, instituții special create pentru separarea acestora de restul populației. Ruinele multor astfel de sanatorii există și astăzi în diferite părți ale lumii, ca mărturie a unei epoci marcate de frică și necunoaștere.
Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, înțelegerea leprei a evoluat considerabil. Descoperirea bacteriei responsabile de boală și dezvoltarea tratamentelor eficiente au schimbat radical perspectiva asupra acestei afecțiuni. În prezent, nu mai există motive medicale pentru izolarea socială a pacienților tratați.
În ce constă lepra
Tratamentul leprei constă într-o combinație de antibiotice administrate pe o perioadă cuprinsă, de regulă, între unu și doi ani. Terapia este eficientă, iar respectarea indicațiilor medicale duce la vindecarea completă a bolii. Din 1981, Organizația Mondială a Sănătății oferă gratuit terapia combinată în întreaga lume, contribuind semnificativ la reducerea numărului de cazuri și la prevenirea complicațiilor.
În România, lepra a fost gestionată, în trecut, prin internarea pacienților în centre specializate. Ultima leprozerie din țară funcționează la Tichilești, în județul Tulcea. Spitalul, înființat în 1928, a găzduit de-a lungul timpului aproximativ 200 de pacienți. La mijlocul anului 2025, unitatea mai avea doar șapte pacienți internați, semn al scăderii drastice a incidenței bolii în țara noastră.
Există numeroase mituri legate de lepră, care persistă și astăzi. Unul dintre cele mai răspândite este acela că boala este extrem de contagioasă. În realitate, transmiterea este dificilă și necesită condiții specifice. Un alt mit susține că lepra nu are leac, afirmație complet falsă în contextul medicinei moderne. De asemenea, ideea că boala provoacă „căderea” degetelor este eronată. Deformările apar din cauza leziunilor nervoase care duc la pierderea sensibilității, ceea ce face ca rănile să treacă neobservate și să se agraveze.
Originea leprei rămâne un subiect de cercetare. Se presupune că boala ar fi apărut în Africa de Est, de unde s-a răspândit în Europa și Asia. Există dovezi ale existenței leprei în Roma și Grecia antică, iar cea mai veche dovadă arheologică este un schelet din India, vechi de aproximativ 4.000 de ani. Boala este menționată și în texte religioase importante, inclusiv în Biblie.
În Evul Mediu, lepra a atins un apogeu în Europa, existând aproximativ 19.000 de spitale pentru leproși în secolul al XIII-lea. Una dintre cele mai cunoscute figuri istorice afectate de boală a fost Baldwin al IV-lea, regele Ierusalimului, supranumit „Regele lepros”. Incidența leprei a început să scadă semnificativ după anul 1400, posibil ca urmare a îmbunătățirii condițiilor de viață și a răspândirii tuberculozei, care ar fi conferit o anumită imunitate încrucișată.
Coloniștii europeni și comerțul cu sclavi africani au contribuit la răspândirea bolii în America. În prezent, în Statele Unite sunt diagnosticate anual până la 225 de cazuri. Un exemplu cunoscut al izolării bolnavilor este insula Spinalonga din Grecia, transformată în colonie de leproși în 1904 și abandonată în 1957.
Descoperirea bacteriei Mycobacterium leprae de către Gerhard Armauer Hansen a reprezentat un moment-cheie în lupta împotriva leprei. În onoarea sa, boala poartă și numele de boala Hansen. Evoluția tratamentului, de la monoterapia cu dapsonă la terapia combinată modernă, a salvat milioane de vieți și a schimbat definitiv percepția asupra acestei afecțiuni.
