Redactia.ro
Home » Știri » Ce este operaţiunea Mercur şi cum ne ajuta ANAF pentru Black Friday

Ce este operaţiunea Mercur şi cum ne ajuta ANAF pentru Black Friday

ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală a început o operațiune prin care comerțul online nefiscalizat este vizat, după ce în această perioadă s-a constatat o creștere exponențială a acestuia.

Ce este operațiunea „Mercur” de la ANAF și pe cine vizează

Astfel, ANAF, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală a început o operațiune pentru a verifica veniturile nedeclarate din comerțul electronic nefiscalizat. Această operațiune poartă numele de „Mercur”.

ANAF a menționat că desfășurarea acestei operațiuni, care este și cea mai mare de acest tip, a început după ce au existat multe sesizări din partea consumatorilor, privind diverse nereguli.

„Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a declanșat operațiunea “Mercur”, cea mai amplă acțiune de verificare a veniturilor nedeclarate obținute din comerțul electronic nefiscalizat, urmare a extinderii acestui tip de acte de comerț și a numărului foarte mare de sesizări primite, în special pentru nereguli privind imposibilitatea de a beneficia de garanție în lipsa documentelor fiscale”, arată ANAF într-un comunicat.

Astfel, un lucru pe care l-au observat agenții ANAF a fost că a crescut numărul de produse contrafăcute vândute online. Astfel, acest lucru poate fi de mare ajutor pentru Black Friday, să facem cumpărături în siguranță.

„Din analizele preliminare, s-a observat că, odată cu creșterea exponențială a vânzărilor online prin platforme cu reputație și standarde ridicate, s-a intensificat și comerțul cu mărfuri contrafăcute sau operate de firme fantomă, în special prin intermediul unor persoane fizice sau site-uri paravan, care operează pe perioade scurte”, a precizat sursa citată.

Iată cum a început această operațiune, potrivit ANAF:

„În prima etapă, inspectorii antifraudă au analizat peste două milioane de vânzări on line de bunuri livrate prin curier și a început verificarea a peste 500 dintre clienții firmelor de curierat rapid cu cel mai mare volum de livrări cu plata ”ramburs” sau în conturi bancare”, a informat ANAF.

ANAF va iniția, în perioada imediat următoare, acțiuni de control în vederea recuperării taxelor și impozitelor datorate, acolo unde este cazul, prin măsuri și proceduri fiscale.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini