Impresara Anamaria Prodan va împlini 50 de ani pe 17 decembrie. Fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf a sărbătorit, în avans, alături de persoanele apropiate și a petrecut până în zori. Așa cum ne-a obișnuit deja, Anamaria nu a ținut cont de bani atunci când a fost vorba despre micile capricii, iar tortul pe care l-a avut a fost unul pur și simplu impresionant.
Anamaria Prodan, petrecere de pomină la împlinirea a 50 de ani
Anamaria Prodan va împlini 50 de ani pe 17 decembrie, însă nu a mai avut răbdare până atunci și și-a sărbătorit ziua mai devreme. La petrecerea, organizată într-un restaurant luxos din capitală, au participat cele două fiice ale sale, precum și Bebeto, așa cum este alintat băiatul pe care impresara îl are alături de Laurențiu Reghecampf.
Între invitați s-au numărat Andreea Tonciu, dar și Adriana Bahmuțeanu, iar atmosfera a fost întreținută de muzicieni unul și unul, Tzancă Uraganul a fost unul dintre artișii care a cântat și i-a încântat pe invitații impresarei.

Anamaria Prodan a ales să poarte o rochie elegantă, neagră, iar părul l-a purtat prins într-un coc simplu, Machiajul a fost ca de revistă, însă cel mai important accesoriu al Anei a fost zâmnbetul larg pe care l-a „purtat” pe parcursul întregii seri.
Petrecăreții s-au delectat cu un tort special, sofisticat, personalizat. Judecând după imaginile pe care Ana le-a distribuit, un lucru este cert, impresara s-a distrat pe cinste și nu va uita prea curând ziua în care a împlinit 50 de ani.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au divorțat după mai bine de un deceniu de căsătorie
Anul 2022 a fost unul complicat pentru Anamaria Prodan. Ea și Laurențiu Reghecampf au decis să divorțeze după mai bine de un deceniu de mariaj, iar antrenorul este implicat deja într-o altă relație cu o tinerică pe nume Corina Caciuc! Mai mult decât atât, aceasta l-a făcut tătic, iar Reghecampf nu-și mai încape în piele de fericire.