Redactia.ro

Ce făcea Dani Mocanu în Italia înainte să fie arestat? Nu se aștepta nicio clipă să fie prins

Perioada în care Dani Mocanu a fugit din România s-a încheiat mult mai repede decât ar fi crezut. După ce a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, iar fratele său, Ionuț Nando Mocanu, la 7 ani, cei doi au părăsit țara și s-au ascuns în Italia, sperând că vor evita autoritățile. Planul nu le-a ieșit, însă.

Ce făcea Dani Mocanu în Italia înainte să fie arestat

Înainte de a fi localizat și reținut, Dani Mocanu și fratele lui au petrecut câteva zile în zona Lacului Garda, unde au încercat să se amestece printre turiști și să treacă neobservați. Ulterior, cei doi s-au mutat într-un apartament închiriat, unde sperau că vor putea rămâne ascunși o perioadă mai lungă. În realitate, autoritățile italiene erau deja pe urmele lor.

Nu se aștepta nicio clipă să fie prins

Condamnările din România sunt legate de incidentul violent din seara de 18 august 2022, petrecut într-o benzinărie din Pitești. Atunci, cei doi frați au fost implicați într-o încăierare în urma căreia un bărbat a ajuns la spital cu răni grave la cap. Procurorii îi acuză de tentativă de omor și tulburarea ordinii publice.

Unde a fost prins Dani Mocanu în Italia

Dani și Ionuț Nando Mocanu au fost observați pentru prima dată în zona Lacului Garda, iar de acolo ancheta a avansat rapid. În cele din urmă, cei doi au fost localizați și arestați în provincia Napoli, în urma unei operațiuni complexe la care au participat carabinierii din Napoli și Brescia, Serviciul Operațional Central, structurile de cooperare polițienească internațională și ofițerul de afaceri interne al Ambasadei României în Italia, potrivit Cancan. 

În prezent, frații Mocanu se află în custodia carabinierilor din Napoli, în așteptarea finalizării procedurilor de extrădare către România.

Presa italiană a relatat pe larg capturarea celebrului manelist, menționând:

„Este foarte cunoscut în România, considerat de unii o vedetă. Dar faima lui este acum pătată de comportamentul său: era căutat în toată Europa pentru tentativă de omor și a fost arestat de Poliția de Stat, fiind văzut prima dată în Desenzano del Garda și apoi urmărit, împreună cu fratele său, Ionuț Nando Mocanu în municipiul Casola, din provincia Napoli. Cei doi frați, în vârstă de 35 și 33 de ani, vor trebui acum să ispășească o pedeapsă de 4 și 7 ani de închisoare.

Dani Mocanu este descris ca un cântăreț cunoscut și foarte faimos de către autoritățile din Brescia, motiv pentru care vestea arestării sale a avut un impact mediatic major în țara sa”, scrie presa din Italia.

Autoritățile din Brescia au subliniat că vestea arestării sale a avut un ecou puternic, fiind vorba despre un cântăreț extrem de cunoscut în România.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: