Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației Dăruiește Viață, a declarat că i-a propus Oanei Gheorghiu să preia rolul de președinte onorific al organizației. Aceasta ar putea rămâne membru al asociației, însă fără drept de vot în Adunarea Generală, soluție pe care Uscatu o consideră necesară pentru evitarea unei incompatibilități între funcția de vicepremier și calitatea de membru cu drept de vot într-un ONG.
Ce funcție i-a propus Carmen Uscatu Oanei Gheorghiu în Dăruiește Viață
Potrivit lui Carmen Uscatu, discuțiile cu Oana Gheorghiu au avut loc inițial în privat, înainte ca situația să fie făcută publică. Ea afirmă că răspunsul primit a fost același cu cel comunicat de Gheorghiu în spațiul public – respectiv că nu există incompatibilitate cu funcția guvernamentală, argument susținut de avocați.
„Într-adevăr, legea permite. Toate regulile de guvernanţă corporativă şi tot ceea ce am studiat noi, că se întâmplă în străinătate, poate nu în România, dar în străinătate, sunt acelea în care aceste roluri sunt incompatibile şi ele trebuie separate”, a subliniat Uscatu. la Europa FM
Problema dreptului de vot în organizație
Cofondatoarea ONG-ului a precizat că unul dintre punctele sensibile rămâne dreptul de vot în Adunarea Generală. Deși Oana Gheorghiu s-a suspendat din poziția de angajat și din rolul de copreședinte al Consiliului Director, ea a rămas cu drept de vot la nivelul Adunării Generale.
„Propunerea noastră este aceea ca Oana să devină preşedinte onorific, deci să rămână un membru în asociaţia Dăruieşte Viaţă, dar fără drept de vot în Adunarea generală”, a completat ea. Carmen Uscatu a mai afirmat că Oana Gheorghiu s-a suspendat din poziţia de angajat, s-a suspendat din poziţia de copreşedinte din Consiliul Director, dar a rămas cu drept de vot în adunarea generală”, a arătat ea, precizând că rămânând cu un statut onorific ”ar asigura independenţa totală a organizaţiei şi ar rezolva această problemă de incompatibilitate între cele două roluri de membru în Guvernul României versus membru cu drept de vot într-o organizaţie non-guvernamentală”.
Ea a subliniat că un statut onorific ar garanta independența organizației și ar elimina incompatibilitatea dintre calitatea de membru al Guvernului și cea de membru cu drept de vot într-un ONG.
Sursa foto: Arhivă




















