Redactia.ro

Ce rugăciune trebuie să rosteşti azi, ca să te ajute Dumnezeu de Acoperământul Domnului

Rugăciune Maica Domnului

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare extrem de importantă pentru toți creștinii. Aceasta este considerată cea care face trecerea de la sezonul  cald la cel rece, iar oamenii trebuie să se pregătească pentru venirea vremii rele și a brumei.

Ce sărbătorim de Acoperământul Maicii Domnului

Această sărbătoare amintește momentul în care Maica Domnului s-a aratătat creștinilor nevoiași, care se aflau într-o cetate sub asediu și se ruga cu lacrimi fierbinți pentru ei. Toți cei de acolo au văzut-o, iar acoperământul său îi atingea pe creștet pe toți cei prezenți.

Maica Domnului îi privea pe toți din văzduh, zburând deasupra lor.

În popor, se spune că rugăciunile rostite în această zi au mari șanse de a fi ascultate de Sfânta Născătoare de Dumnezeu și tocmai de aceea este bine să știm un canon de rugăciune dedicat special acestei sărbători sfinte.

De asemenea, poți apela la o rugăciune extrem de scurtă, din doar câteva cuvinte, care să te ajute în viața ta. Iată ce trebuie să spui: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, păzeşte-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău acoperământ”.

Canon de rugăciune pentru Maica Domnului, de Acoperământului Maicii Domnului

Tropar la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului

Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maică lui Dumnezeu şi căutând către Preacinstită Icoană ta, cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperământ şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului

Fecioara astăzi, înainte stă în Biserică şi cu cetele sfinţilor, nevăzut se roagă lui Dumnezeu, îngerii cu ierarhii se închină şi Apostolii cu proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

În ziua sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, creștinii trebuie să țină post, iar femeiele servesc plăcinte umplute cu mere sau dovleac.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: