Pandemia de coronavirus aduce schimbări mari în domeniul bancar. Băncile au început să intre în fibrilație și curând creditările vor intra în colaps. Analiștii spun că anul acesta vom intra într-o nouă eră a omenii.
Așadar, devine din ce în ce mai greu să îți cumperi casă în aceste vremuri. Deși prețurile locuințelor au scăzut luna trecută, cel mai bine este să mai așteptăm 1-2 ani pentru a vedea cum evoluează piața și abia apoi să luăm o hotărâre.
Băncile estimau, înainte de criză, o creștere a prețului locuințelor în primul trimestru din acest an. În aprilie, prețurile apartamentelor la nivel național au scăzut însă cu 1,7%, după o creștere de 1,8% în martie. Segmentul ipotecar a avut cea mai mare creștere după criza financiară din 2008-2010. Băncile cer un avans care pornește, în general, de la 15% pentru împrumuturile standard.
ING Bank, prima bancă ce a modificat condițiile de acordare a creditelor ipotecare
ING Bank este prima bancă din România care a majorat avansul perceput la creditele ipotecare de la 15% la 35%. ING Bank România practică acum una dintre cele mai ridicate rate necesare pentru obținerea unui împrumut dintre băncile mari. Olandezii spun că această măsură este temporară şi va fi reevaluată lunar.
ING a redus și plafonul maxim de creditare pentru nevoi personale, de la 125.000 lei la 60.000 lei. Este foarte posibil ca și Banca Transilvania să crească nivelul avansului perceput la acordarea creditelor ipotecare, a declarat Romulus Andrei, director structured finance în cadrul băncii, potrivit economica.net.
Programul Prima casă, pe final
Programul Prima Casă se apropie de final, putând fi accesat acum doar de cei care își făcuseră rezervare de fonduri. În urmă cu trei luni a fost înlocuit cu programul O famile, o casă, dar nici până acum nu au fost publicate normele de aplicare.
În acest caz se poate spune că ambele programe sunt blocate. Guvernul întârzie se pare acest program din lipsă de fonduri. „Astăzi se mai finanțează prin Prima Casă doar în situația în care clienții și-au făcut rezervare de fonduri în momente anterioare”, a explicat Dragoș Nechifor, broker de credite, potrivit Digi24.ro.
Cea mai importantă modificare este introducerea unui plafon maxim pentru venituri: 4.500 de lei pentru cei fără copii și 7.000 de lei pentru cei care au copii sau minori în întreținere.