Ștefan Bănică Jr., unul dintre cei mai îndrăgiți și carismatici artiști ai României, este nu doar un performer talentat pe scenă, dar și un tată devotat pentru cei trei copii ai săi, proveniți din relații diferite. Fiecare copil îi aduce o bucurie unică și, potrivit spuselor sale, fiecare are în comun cu el nu doar genele, dar și o parte din frumusețea mamelor lor, pe care Ștefan le consideră femei remarcabile.
Radu, fiul său cel mare, este rodul relației cu Camelia Constantinescu. În ciuda separării de Camelia în 2005, când Radu avea doar 4 ani, Ștefan Bănică Jr. a menținut o relație strânsă cu fiul său, asigurându-se că Radu crește știind cât este de important pentru el. Despre Radu, Ștefan spune că este o „variantă îmbunătățită” a lui, mai înalt și mai frumos, mândrindu-se cu drumul pe care tânărul și l-a ales în viață.
Fiica lui Ștefan Bănică Jr. și a Andreei Marin
Ana Violeta, fiica sa cu Andreea Marin, vine să completeze tabloul familial cu o prezență feminină dulce și dorită de întreaga familie. Separarea de Andreea Marin în 2013 nu a diminuat cu nimic afecțiunea și implicarea lui Ștefan în creșterea și educația Anei Violeta, despre care spune că a moștenit frumusețea și calitățile mamei sale.
Cel mai mic dintre copii, Alexandru, născut din relația cu Lavinia Pîrva, este cel care îi amintește cel mai mult lui Ștefan Bănică Jr. de propria sa copilărie. Despre Alexandru, artistul povestește cu o evidență emoție că seamănă extraordinar de mult cu el, atât fizic, cât și în comportament, reușind să le trezească bunicilor senzația de a trăi din nou momentele magice ale copilăriei prin ochii nepotului.
„Ștefan (n.r- Radu, fiul lui) e mai înalt, mai frumos, cum să spun… e o variantă îmbunătățită (n.r- varianta îmbunătățită a lui) și mă bucură lucrul ăsta.
Toți copiii mei au luat și de la mamele lor, toate trei sunt femei frumoase, dar ăsta mic care acum are 4 ani este atât de… Mama îmi spunea că are senzația că trăiește pentru a doua oară. E atât de aproape de ceea ce eram eu când eram de vârsta lui. Semănăm extrem de tare.”, a povestit Ștefan Bănică Jr.
Ștefan Bănică Jr. a spus de multe ori „nu”
În toate relațiile sale, Ștefan Bănică Jr. a avut alături femei frumoase și puternice, a căror influență pozitivă asupra copiilor este incontestabilă. Cu toate acestea, el își asumă un rol activ în educația și dezvoltarea copiilor săi, considerându-se „roțile ajutătoare” ale bicicletei vieții lor. Artistul subliniază importanța de a oferi copiilor o direcție, lăsându-i în același timp să preia ceea ce este mai bun și necesar pentru drumul lor în viață.
„Fiecare are drumul lui, ca tată mi se pare că ești ca o bicicletă pe care învață copiii să meargă și are niște roți ajutătoare. Tu ești roțile ajutătoare, asta e metafora pe care o folosesc mai tot timpul când vorbesc despre ei și la un moment dat, uite cum e Ștefănel, roțile ajutătoare au plecat de mult, i-ai dat o direcție, evident că prin influența a ceea ce vede că faci, vede cum gândești. De fiecare dată le spun: luați ce e bun și ce vă trebuie”, a mai spus Ștefan Bănică Jr.
Pe lângă viața sa de familie, Ștefan Bănică Jr. împărtășește și amintiri din trecutul său profesional, cum ar fi momentele petrecute în fața conducătorilor comuniști, Elena și Nicolae Ceaușescu, unde a trebuit să recite poezii patriotice. Prin umorul său caracteristic, el povestește cum a reușit să evite astfel de situații neplăcute, demonstrând încă o dată spiritul său rebel și neconformist.
„Mă prefăceam nebun când eram trimis să recit, pentru că așa era, toți anii întâi erau trimiși să recite “Plugușorul” la Ceaușescu. M-am dus și am încercat să fac pe tămpitul. Îmi iese destul de bine, nu trebuie să mă prefac mult, îmi iese repede. Mi-au dat vreo 13 poezii”
„S.B – Tovarășe Elena Ceaușescu,da ba di ba da ba.
C.C – Ce faci, mă, aici? Îți bați joc?
S.B – Nu, dar așa citesc eu.
C.C – Bă tu îți bați joc? Cum te cheamă? Cum ai intrat tu la institut?
S.B – M-a băgat taică-miu, sincer vă spun. Mie nu-mi place.
C.C – Mamă, cât de prost e asta! Ia mai citește, mă.
S.B – Tovarășe Elena Ceaușescu, da ba di ba da ba.
C.C – Bă da, e prost rău. Tăiați-l! Dați-i doar trei poezii. Azi, ia du-te, mă, du-te acasă de tot!”, a povestit Ștefan Bănică Jr.
Refuzul de a face compromisuri, fie în cariera sa profesională, fie în relația cu publicul sau în viața personală, îl definește pe Ștefan Bănică Jr. ca pe un om și artist autentic. Povestea sa de viață, marcată de talent, dragoste pentru copii și integritate, îl face nu doar un nume mare pe scenă muzicală românească, ci și un exemplu de urmat în ceea ce privește valorile familiale și personale.
„Instinctiv, la primul film în care m-au luat am spus nu. Am spus nu pentru că m-am simțit mințit. M-a văzut Mișu Constantinescu, mi-a zis „Ce moacă de film ai”, Aveam 14 ani când am făcut primul film. Era prieten cu tatăl meu, dar nu știa cine sunt, m-a chemat în filmul ăsta, eu am crezut că joc.
M-am dat mare la bloc, le-am zis oamenilor că plec la filmări, doar că..prima zi de filmare a fost figurație și eram pe o plută, iar la sfârșitul filmării m-au uitat pe plută. Eu am zis „Băi, eu nu mai vin, eu am crezut că mă chemați să fac ceva”, și nu m-au crezut, dar nu m-am mai dus (..)
Am spus ”nu” de foarte multe ori, am refuzat multe lucruri la viața mea. Nu știu dacă am regretat, probabil nimic major, am refuzat foarte mulți bani. Chiar dacă nu aveam, dar faptul că nu mă simt bine cu conștiința mea…e nu. Să nu faci compromisuri față de profesia ta, față de publicul tău și față de tine. Eu consider că nu am făcut compromisuri, nu”, a răspuns Ștefan Bănică Jr, citat de click.ro.






















