Ziua care trebuia să fie una dintre cele mai fericite din viața Adrianei Bahmuțeanu s-a transformat într-un amestec de emoții, bucurii și dureri greu de descris. Jurnalista s-a căsătorit civil cu George Restivan, bărbatul alături de care își construiește un nou drum după trei ani de relație.
Însă la eveniment au lipsit două dintre cele mai importante prezențe din viața ei: cei doi copii pe care îi are cu Silviu Prigoană și mama sa, care s-a stins din viață luna trecută.
Zi plină de emoții pentru Adriana Bahmuțeanu
Ziua nunții trebuia să fie completă, însă pentru Adriana Bahmuțeanu dorul a rămas apăsător. Cei doi băieți ai săi, cu care are o situație complicată de mai bine de un an, nu au putut participa la cununia civilă.
Mai mult, pierderea mamei, la începutul lunii septembrie, a adâncit sentimentul de gol sufletesc. Astfel, ziua cu zâmbete și îmbrățișări a fost marcată și de lacrimi.
„Îmi pare rău că nu a fost mama lângă mine, îmi pare rău că nu au fost copiii. Nu au venit și îi înțeleg că probabil se feresc. Au fost foarte multe televiziuni, colegi din presă, ei nu vor. Sunt la vârsta la care nu vor să fie filmați, fotografiați. Sunt convinsă că vom vorbi cu ei cât de curând”, a declarat Adriana Bahmuțeanu, la Spynews TV.
Adriana și George au ales să facă pasul oficial într-un mod discret. Nu a existat o petrecere fastuoasă, pentru că perioada este una de doliu. Cununia civilă a fost un moment simplu, dar plin de emoții, în care cei doi și-au unit destinele în fața ofițerului de stare civilă.
Marea sărbătoare va fi programată abia anul viitor, când plănuiesc să adune prietenii, familia și apropiații pentru a marca începutul unui nou capitol.
Emoțiile și-au spus cuvântul, iar soțul Adrianei Bahmuțeanu a declarat că aceasta îi va lua numele. „Am hotărât cu Adriana, în momentul în care vom semna certificatul de căsătorie, pe 2 octombrie, Adriana își va schimba numele. Numele de Bahmuțeanu va rămâne în cărțile istoriei, undeva într-o bibliotecă. Adriana va lua numele meu, o va chema Restivan”, a declarat soțul acesteia.