Redactia.ro
Home » Știri » Cine este Alexei Navalny? Cel mai mare adversar politic al lui Vladimir Putin în Rusia

Cine este Alexei Navalny? Cel mai mare adversar politic al lui Vladimir Putin în Rusia

Alexei Navalny a murit

Alexei Navalny, opozantul lui Putin, s-a întors în Rusia, după ce asupra lui a avut loc o tentativă de asasinat. Imediat cum a ajuns în țara-mamă, el a fost arestat. Iată cine este, de fapt, Alexei Navalny.

Cine este Alexei Navalny, opozantul lui Vladimir Putin în Rusia

Alexei Navalny este un avocat, activist și politician rus. El a devenit cunoscut în anul 2009, când a început să îl critice regimul lui Vladimir Putin și mai ales faptele sale de corupție. Astfel, el a devenit popular la nivel mondial, grație vocii sale potrivnice regimului, despre care se știe că este unul dur.

El a câștigat foarte multă popularitate, astfel că în anul 2012, el era numit de presă „omul de care Putin se teme cel mai mult”.

Apoi, în anul 2012, Alexei Navalny a fost arestat, fiind acuzat de deplapidare și fraudă. Toate acuzațiile au fost negate de Alexei Navalny,. În 2013, el a fost condamnat la cinci ani de colonie cu regim obișnuit. Alexei Navalny a fost arestat chiar în sala de judecată, însă a fost eliberat chiar a doua zi, printr-o altă decizie a unei instanțe judecătorești, sub măsura obligării sale de a nu trece granițele Rusiei. În luna octombrie a anului 2013, condamnarea sa a fost schimbată în închisoare cu suspendare.

În 2014, o altă instanță a decis să Alexei Navalny trebuie să fie arestat la domiciliu, iar sendința lui de a nu părăsi țata s-a transformat în arest la domicilu, care s-a prelungit până în februarie 2015. Adică Alexei Navalny a petrecut un an în închisoare la domiciliu.

Imediat cum a ieșit, el a fost arestat pentru tulburarea liniștii publice la metrou, pentru 15 zile.

Alexei Navalny a fost arestat de mai multe ori

În anul 2014, Alexei Navalny risca să stea în închisoare pentru 10 ani, el fiind acuzat de procuratură că, alături de fratele său, a delapidat bani de la firma Yves Rocher. Ambii au primit trei ani de închisoare, însă fratele lui Alexei Navalny s-a dus la pușcărie, în timp ce el a primit închisoare cu suspendare.

Apoi, în vara lui 2020, el s-a simțit foarte rău, fiind otrăvit. A fost transferat la un spital din Germania, unde a fost tratat, iar clinica di Germania a declarat după două zile de la internare că acesta prezintă urme de otrăvire. Acest lucru s-a confirmat, iar pe 17 ianuarie Alexei Navalny s-a întors în Rusia, unde a fost arestat pe aeroport.

„Sunt fericit că am ajuns, este ziua cea mai bună din ultimele luni. Aici e casa mea. Nu mă tem, pentru că știu că am dreptate, știu că dosarele mele penale sunt fabricate, iar ceea ce mi s-a întâmplat sunt încercări de a mă speria și intimida. Voi trece de controlul de pașapoarte, voi ieșit din aeroport și voi merge acasă”, a spus el.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: