Redactia.ro

Cine este Reimond (Rey) de la Insula Iubirii. S-a sărutat deja cu una din ispite

cu ce se ocupa rey
Al șaselea sezon de la Insula Iubirii a cucerit deja telespectatorii. Emisiunea e difuzată în fiecare luni și marți, de la 8:30, pe Antena 1. Cinci cupluri trec prin cel mai dur test al relației. Au o călătorie plină de tentații și provocări. Szabolcs Nagy Reimond este unul dintre concurenții noului sezon și a venit să-și testeze relația alături de partenera lui, Lavinia. Cei doi au venit tocmai din Irlanda pentru a putea participa la emisiune. Aceștia vor să își testeze relația, mai ales că au mai avut probleme cu infidelitatea în trecut.

Cine este Reimond (Rey) de la Insula Iubirii și cu ce se ocupă

Lavinia și Reimond au o relaţie care ţine de 4 ani. Cei doi au avut o relație tumultuoasă de-a lungul anilor, așa că au decis să vină la emisiune pentru a se lămuri dacă relația lor este cea aproape de perfecțiune sau dacă vreunul dintre ei va cădea ușor în păcat.
Szabolcs Nagy Reimond lucrează în construcții și locuiește în Irlanda, iar partenera lui, Lavinia, a lucrat la un restaurant, însă și-a dat demisia recent.

Lavinia și Rey vor să își testeze relația. În trecut, Rey a fost înșelat

Cei doi au decis să participe în cel de-al șaselea sezon de la Insula Iubirii pentru a-și testa relația. Totodată, Szabolcs Nagy Reimond a mărturisit că nu se teme că ar putea cădea în ispită deoarece și în viața de zi cu zi sunt tentații, dar de fiecare dată a ales fidelitatea, mai ales că iubita lui este destul de geloasă.

Lavinia are 27 de ani și are un copil în vârstă de nouă ani. Partenerul ei de viață este mai mic un an decât ea, iar cei doi au decis împreună să participe la emisiune.

Lavinia şi Reimond au venit tocmai din Irlanda pentru a putea lua parte la testul suprem al iubirii, femeia fiind cea care vrea să afle dacă bărbatul este cu adevărat potrivit pentru ea, mai ales că aceasta are și un copil.

Rey a mărturisit că în primul an cu partenera lui, Lavinia a fost cea care a călcat strâmb, însă a iertat-o și i-a mai dat o șansă.

Rey s-a sărutat cu ispita Eda

Rey nu a mai rezistat tentației și a sărutat-o pe Eda, ispita de care e atras și alături de care petrece tot timpul de la începutul show-ului. A fost primul sărut de la „Insula iubirii”, sezonul 6 dintre un concurent și o ispită a avut loc în ediția din 10 mai.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: