Redactia.ro

Cod galben de vreme severă emis de ANM! Ploi torențiale, vânt puternic și grindină. E și risc de inundații

Vijelii si grindina

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o avertizare nowcasting de tip Cod galben pentru mai multe zone din sudul României, vizate de fenomene meteo instabile. Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și căderi de grindină de mici dimensiuni, pe fondul unei mase de aer instabile.

O atenționare nowcasting cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină

Atenționarea este valabilă în intervalul 23 mai 2026, ora 15:50 – 17:00, și vizează localități din județele Olt și Vâlcea, unde meteorologii avertizează că vremea se poate deteriora rapid, pe arii restrânse.

În județul Olt sunt vizate, printre altele, localități precum Iancu Jianu, Strejești, Cârlogani, Vulpeni, Grădinari și Dobrețu. În județul Vâlcea, avertizarea include municipiul Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Băbeni, Bălcești, precum și numeroase alte localități din zonă.

Potrivit ANM, în aceste regiuni se pot acumula cantități de apă de 15–25 l/mp, iar rafalele de vânt pot atinge 45–55 km/h. De asemenea, sunt așteptate descărcări electrice frecvente și grindină de dimensiuni mici, de până la aproximativ 1–2 centimetri.

Meteorologii precizează că avertizările nowcasting sunt emise pentru fenomene periculoase imediate și au o valabilitate de maximum șase ore, în funcție de evoluția rapidă a vremii.

Avertizare hidrologică: risc de inundații pe mai multe cursuri de apă

În paralel, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până duminică dimineață, pentru anumite râuri din țară. Hidrologii avertizează că pot apărea creșteri de debite și niveluri ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, existând posibilitatea depășirii cotelor de atenție, potrivit România TV. 

Atenționarea este valabilă în intervalul 23 mai, ora 12:00 – 24 mai, ora 09:00, pentru sectoare de pe râurile din bazinul hidrografic Bârlad, în special afluenții de stânga din zona aval S.H. Băcești – amonte S.H. Bârlad, afectând județele Vaslui, Iași și Neamț.

Totodată, INHGA a anunțat ridicarea altor avertizări hidrologice emise anterior pentru mai multe bazine din țară. Atenționările au fost transmise către instituțiile responsabile, inclusiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Administrația Națională „Apele Române”, Ministerul Afacerilor Interne, precum și către operatori din sectorul energetic și administrațiile bazinale vizate.

foto: arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: