Redactia.ro
Home » Știri » Cod portocaliu şi galben în 27 de județe din România

Cod portocaliu şi galben în 27 de județe din România

Cod portocaliu şi galben în 27 de județe din România

Anunț de ultimă oră de la meteorologi. Cod portocaliu şi galben în 27 de județe din România până luni seara!

Cod galben privind intensificări ale vântului, la început în zona montană; de duminică seară, va fi Cod galben în cea mai mare parte a ţării, iar la munte Cod portocaliu de vânt puternic şi viscol

Duminică între orele 6.00 – 18.00 este cod galben de vânt la munte.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă o atenţionare Cod galben valabilă duminică, între orele 6.00 şi 18.00, când în zona de munte vor fi intensificări ale vântului.

Vor fi precipitaţii pe arii extinse şi în general moderate cantitativ în regiunile nordice şi centrale unde vor fi mai ales ploi, iar la munte, cu precădere la altitudini mari, treptat vor predomina ninsorile.

Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpaţii Orientali, apoi şi în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1600 m. Codul portocaliu vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea şi Buzău.

Începând de duminică ora 20:00 până luni la ora 18:00, ANM a emis cod portocaliu pentru zona montană, anunţând vânt puternic, cu rafale de peste 110…130 km/h.

Metereologii anunţă la altitudini de peste 1.500 de metri rafalele vor atinge 80…90 km/h. În a doua parte a zilei, în nordul Carpaţilor Orientali va ninge viscolit.

„În intervalul menţionat vântul va avea intensificări la munte, iar la altitudini de peste 1.500 m rafalele vor atinge 80…90 kilometri pe oră. În a doua parte a zilei, în nordul Carpaţilor Orientali va ninge viscolit”, arată ANM.

Totodată, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 50-55 kilometri pe oră, vor fi şi în nord-vestul ţării.

De asemenea, o altă atenţionare Cod galben va fi valabilă de duminică, de la ora 18.00, până luni, la ora 18.00, când intensificări ale vântului vor fi în cea mai mare parte a ţării.

„Din seara zilei de duminică, 23 februarie, vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi rafale de 80…100 kilometri pe oră, iar în Transilvania, Moldova, Maramureş şi nordul Crişanei viteza vântului va atinge 65…80 kilometri pe oră şi pe arii restrânse 85…90 kilometri pe oră. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale şi temporare, în special pe parcursul zilei de luni (24 februarie), cu viteze în general de 55…70 kilometri pe oră”, spun meteorologii.

În aceeaşi perioadă, vor fi precipitaţii pe arii extinse şi în general moderate cantitativ în regiunile nordice şi centrale unde vor fi mai ales ploi, iar la munte, cu precădere la altitudini mari, treptat vor predomina ninsorile.

Meteorologii au emis şi o atenţionare Cod portocaliu, de duminică, de la ora 20.00, până luni, la ora 18.00, când în zona montană vor fi intensificări susţinute ale vântului, temporar viscol şi vizibilitate redusă

„În intervalul menţionat, în zona montană vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale de peste 110…130 kilometri pe oră. Temporar va ninge viscolit, diminuând semnificativ vizibilitatea, la început în Carpaţii Orientali, apoi şi în restul zonei montane, la altitudini în general de peste 1.600 m”, mai spun meteorologii.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: