Cristina Cohuț
Cornel Coman a fost unul dintre acei artiști care nu au nevoie de prezentări lungi. O simplă rostire a numelui său era suficientă pentru a trezi emoție, respect și un fior de nostalgie în inimile celor care i-au urmărit cariera. Dispariția sa, petrecută mult prea devreme, a lăsat în urmă nu doar un gol imens în lumea artistică, ci și o amintire vie, păstrată cu sfințenie de colegi, familie și publicul care l-a iubit.
Actorul a murit la doar 44 de ani, în plină activitate artistică. Un destin întrerupt brusc, dar care a apucat să construiască o moștenire solidă, cu rădăcini în teatrul de calitate și în cinematografia românească autentică. Viața lui Cornel Coman a fost o luptă constantă cu limitele vremurilor, cu barierele sociale și politice, dar și cu propriile suferințe. Și totuși, prin tot ce a făcut, a demonstrat că pasiunea și dăruirea pot învinge orice obstacol.
Începuturi modeste, într-un sat vrâncean
Cornel Coman s-a născut pe 14 iunie 1936, în comuna Vidra din județul Vrancea. A fost al cincilea din cei șapte copii ai unei familii numeroase, dar cu rădăcini solide în comunitate. Tatăl său a fost primar al comunei, iar această poziție avea să le schimbe destinul odată cu venirea la putere a regimului comunist. Familia a fost marginalizată, iar tatăl a fost încarcerat. În acest context greu, Cornel a fost nevoit să se adapteze.
Pentru a-și putea continua studiile, tânărul Cornel a recurs la o adopție simbolică, o practică frecventă în acele vremuri pentru copiii familiilor considerate „nesigure” din punct de vedere politic. A fost un sacrificiu personal greu de dus la vârsta adolescenței, dar care i-a permis să-și urmeze drumul spre educație și, mai târziu, spre teatru, relatează bzi.ro.
De la topografie și muzică la marea scenă
Drumul către actorie nu a fost nici lin, nici direct. A încercat să intre la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, dar nu a reușit din prima. În loc să renunțe, a urmat cursuri de topografie și a lucrat în acest domeniu pentru o perioadă. În paralel, s-a apropiat de muzică – a studiat contrabasul și vioara, iar talentul muzical l-a dus până la Filarmonica din Focșani, unde a cântat.
Pasiunea pentru artă, însă, era mult mai mare decât toate greutățile. Nu a renunțat. În 1959 a fost admis la IATC București, unde avea să studieze alături de viitori mari actori ai scenei românești – printre colegii săi se numărau Ștefan Iordache, Irina Petrescu sau Gina Patrichi.
Un actor format la școala teatrului adevărat
După absolvirea Institutului, Cornel Coman și-a început cariera la Teatrul Dramatic din Brașov. A fost doar un prim pas, pentru că talentul său a fost repede remarcat. A urmat apoi transferul la București, la Teatrul „Bulandra”, unul dintre cele mai prestigioase teatre din România.
Aici a avut șansa de a lucra sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei și de a juca în piese de referință din dramaturgia universală și românească. Tennessee Williams, Camil Petrescu, Georg Büchner, Maxim Gorki – sunt doar câțiva dintre autorii ale căror texte le-a transformat în momente de neuitat pentru publicul român. Interpretările sale erau intense, rafinate, profunde. Avea o voce caldă, o privire expresivă și o capacitate de a transmite emoție cum rar se vedea pe scenă.
Vedetă pe marile ecrane și la teatrul radiofonic
Cariera cinematografică a lui Cornel Coman a fost una prolifică. A jucat în peste 30 de filme românești, fiind adesea partener de platou cu mari actori ai vremii. Filmografia sa include titluri importante precum Puterea și Adevărul, Felix și Otilia, Explozia, Ciprian Porumbescu, Munții în flăcări și multe altele.
Nu s-a limitat doar la scenă sau la marele ecran. A fost activ și în teatrul radiofonic, un gen foarte iubit în acea vreme, și a apărut frecvent în emisiuni de televiziune, fiind recunoscut pentru eleganța, sobrietatea și claritatea discursului său artistic.
Într-o vreme în care actorii erau adesea controlați și cenzurați, Cornel Coman a reușit să se mențină demn, fără compromisuri majore. Nu a fost vedetă în sensul comercial al cuvântului, dar era respectat și iubit pentru autenticitate și calitate.
O viață de familie liniștită, în umbra scenei
În plan personal, anii ’70 i-au adus stabilitate și împlinire. Cornel Coman s-a căsătorit cu Maria Letiția Nicolescu, avocat de profesie. Cei doi au avut un fiu, care avea să urmeze o carieră în domeniul juridic, departe de luminile scenei. Spre deosebire de mulți colegi de breaslă, Cornel Coman a preferat discreția și și-a păstrat viața privată departe de ochii publicului.
Era cunoscut în teatru ca un om modest, calm, atent cu colegii și generos în colaborare. Nu căuta conflicte, nu se implica în scandaluri. Se dedica meseriei sale cu o pasiune sinceră și lucra până târziu în noapte la texte, roluri și repetiții.
Sfârșitul neașteptat, în plină glorie artistică
Destinul i-a fost însă crunt. În decembrie 1980, în timpul unei reprezentații, Cornel Coman s-a prăbușit pe scenă. A fost transportat de urgență la spital, dar medicii nu au mai putut face nimic. A murit la doar 44 de ani, lăsând în urmă o familie îndurerată, colegi șocați și un public care nu a putut accepta ușor această pierdere.
Moartea sa a fost resimțită ca o tragedie națională în cercurile culturale. Ziarele vremii i-au dedicat pagini întregi, iar colegii săi de generație au vorbit despre el cu lacrimi în ochi.
„A fost unul dintre cei mai buni dintre noi”, mărturiseau actorii din generația sa.
A murit prea devreme. Dar ceea ce a lăsat în urmă a prins rădăcini. Azi, când ne uităm înapoi la marile momente ale teatrului românesc, când revizionăm filmele din anii ’70 și ’80, numele lui Cornel Coman apare firesc, ca o lumină ce nu se stinge niciodată.
România nu l-a uitat. Și nici nu îl va uita.
