Redactia.ro
Home » TV » Coșmarul trăit de Bella Santiago la scurt timp după ce a devenit mămică. Ce s-a întâmplat cu tatăl fetiței ei. Au curs râuri de lacrimi la gala Bravo, ai stil! Celebrities

Coșmarul trăit de Bella Santiago la scurt timp după ce a devenit mămică. Ce s-a întâmplat cu tatăl fetiței ei. Au curs râuri de lacrimi la gala Bravo, ai stil! Celebrities

Gala Bravo, ai stil! Celebrities din această săptămână a scos la iveală povestea de dragoste neîmplinită pe care a trăit-o Bella Santiago. Artista a povestit coșmarul trăit după ce a născut și ce s-a întâmplat cu tatăl micuței sale. Au curs râuri de lacrimile în platoul show-ului de la Kanal D.

Una dintre cele mai apreciate concurente de la Bravo, ai stil! Celebrities, Bella Santiago și-a deschis sufletul în fața camerelor de filmat și a început să povestească despre povestea de dragoste cutremurătoare prin care a trecut în urmă cu mulți ani, atunci când a adus-o pe lume pe fetița ei.

Coșmarul trăit de Bella Santiago la scurt timp după ce a devenit mămică. Ce s-a întâmplat cu tatăl fetiței ei

Cântăreața le-a dezvăluit tuturor că a rămas singură la scurt timp după ce a născut. Tatăl fetiței ei a plecat pe front, în Afganistan, și nu a mai știut nimic despre el.

„M-am îndrăgostit de un bărbat care era în armată, aveam 20 de ani. El venea 2 zile acasă pe lună. Am avut o relație de un an, timp în care am rămas însărcinată. După ce am născut-o, a cunoscut-o (n.r. pe fetița ei). A plecat din nou la război, în Afganistan. Mi-a promis că după o săptămână va reveni. Am așteptat o săptămână, un an. Nu am mai auzit nimic de el. Am zis că merg mai departe, că sunt puternică și că îmi voi crește singură fata.

A fost foarte greu, în fiecare zi plângeam, nu știam dacă mai vine acasă. A fost foarte, foarte greu.”, a povestit Bella Santiago, cu lacrimi în ochi.

Povestea i-a emoționat până la lacrimi pe toți din platou, inclusiv pe jurați.

„Mă durea sufletul! Mă rugam la Dumnezeu să îmi spui că nu e adevărat!”, a fost reacția lui Tibi Clenci, atunci când Bella a încheiat povestea despre tatăl copilului său.

Cum și-a refăcut viața Bella Santiago

După povestea cutremurătoare prin care a trecut, Bella Santiago a reușit să își regăsească liniștea în brațele unui alt bărbat chiar în România, alături de care și-a întemeiat o familie.

Concurenta “Bravo, ai stil! Celebrities” a mărturisit că actualul partener de viață a învățat-o să iubească din nou. Așadar, este mai fericită ca niciodată. Mai ales că i-a putut oferi fetiței sale un cămin.

“Sunt foarte fericită că am cunoscut un băiat care ne-a acceptat pe amândouă. Îl iubesc foarte mult pe Nicu (n.r. partenerul de viață)”, a mai adăugat Bella Santiago.

Etichete: