Redactia.ro
Home » Sport » Cosmin Contra ar putea pleca de la naţională! Cum arată contractul!

Cosmin Contra ar putea pleca de la naţională! Cum arată contractul!

Cosmin Contra ar putea pleca de la naţională

Cosmin Contra ar putea pleca de la naţională. Totul depinde de rezultatele pe care le va obţine naţionala României în campania de calificare.

Cosmin Contra a declarat în această vară faptul că va pleca de la naţională în cazul în care campania de calificare la Euro 2020 nu va fi un succes. Este posibil ca nici Federaţia Română de Fotbal să nu vrea să-i mai prelungească contractul.

„Contractul lui Contra cu FRF se termină la finalul actualelor preliminarii. Dacă FRF e dispusă să-i propună un nou contract în cazul în care nu ne calificăm? Acest lucru îl vor decide Mihai Stoichiță și Comisia Tehnică”, a declarat Andrei Vochin, la Telekom Sport.

În acest moment România poate merge la Euro 2020 în două moduri. Prin intermediul preliminariilor, unde suntem în luptă cu Suedia și Norvegia sau prin barajul de Liga Națiunilor.

Contra este de doi ani la naţională

Cosmin Contra ocupă postul de selecţioner de doi ani şi ar trebui să stea pe bancă până în 2021. Din 2009 doar doi antrenori au stat mai mult. Răzvan Lucescu şi Victor Pițurcă. Toţi tehnicienii care au ratat o campanie de calificare la Mondiale sau la Euro au plecat. Doar Anghel Iordănescu a rămas în funcţie. I s-a reziliat contractul după ce a ratat şi a doua campanie de calificare.

Programul meciurilor în preliminariile Euro 2020

23 martie 2019: Malta – Feroe 2-1, Suedia – România 2-1, Spania – Norvegia 2-1
26 martie 2019: Malta – Spania 0-2, Norvegia – Suedia 3-3, România – Feroe 4-1
7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4, Norvegia – România 2-2, Suedia – Malta 3-0
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia 0-2, Malta – România 0-4, Spania – Suedia 3-0
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia 0-4, Norvegia – Malta 2-0, România – Spania 1-2
8 septembrie 2019: Spania – Feroe 4-0, România – Malta 1-0, Suedia – Norvegia 1-1
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

Citeşte şi: Djokovic ajunge pe mâna medicilor! Liderul ATP, forţat să se opereze

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: