Un student din Australia a devenit milionar peste noapte din greșeală, însă tot acest noroc s-a transformat în ghinion după ceva timp!
Cum a reușit un student sărac și plin de datorii să devină milionar
Luke Moore este un tânăr din Australia, în vârstă de 29 de ani. Acesta a avut parte de o viață ca în filme în ultimii ani și asta pentru că a trăit așa cum a simțit. Însă viața i-a dat o lovitură grea pentru că a forțat nota când nu era cazul.
Luke trecea printr-o perioadă foarte grea, era plin de datorii și abia trăia de pe o zi pe alta, însă viața i-a surâs și s-a trezit din greseală cu 1,5 milioane de euro în cont. Se pare că banca făcuse o greșeală care i-a schimbat viața total lui Luke.
După ce a primit banii, Luke a dus o viață de rege! Timp de doi ani a trăit ca un star, risipind banii pe mașini scumpe și droguri, nopți în cluburi și femei. Tânărul și-a cumpărat un Aston Martin de peste 60.000 de euro, un Maserati de peste 40.000 de euro și chiar un iaht de 35.000 de euro.
Dar acest vis frumos nu a durat foarte mult, căci autoritățile s-au prins de eroarea prin care au ajuns banii la el și au reacționat imediat. Tânârul s-a trezit cu o condamnare de patru ani de închisoare pentru că nu a declarat banii atunci când i-a primit, lucru care i-a schimbat total viața!
Luke a fost eliberat în 2017
În 2017 a fost eliberat, iar Luke și-a învățat lecția. În cei patru ani cât timp a stat la închisoare a reușit să-și dea seama ce vrea să facă și cum să procedeze pentru a nu mai ajunge în poziția de a fi sărac. Tânărul a fost eliberat dupa ce a făcut apel, motivând că intențiile lui nu au fost de a înșela autoritățile.
Acum, rămas fără niciun ban, Luke a trebuit să-și refacă viața și să o ia de la zero. Acesta s-a mutat cu mama lui și s-a apucat de învățat pentru că vrea să devină avocat.
Visul lui este să devină un om care luptă pentru dreptate și care își câștigă banii cinstit, fără probleme, pentru că el a simțit pe pielea lui ce însemnă banii mulți veniți degeaba!