Redactia.ro
Home » Știri » Cum au reacționat copiii Gabrielei Firea după ce Nicușor Dan le-a numit mama „panaramă”

Cum au reacționat copiii Gabrielei Firea după ce Nicușor Dan le-a numit mama „panaramă”

Nicușor Dan

Nicușor Dan, canditatul susținut de PNL și Alianța USR Plus la alegerile locale, a folosit luni seară, într-un discurs electoral, termenul „panarame” în contextul luptei care se dă pentru cucerirea celui mai înalt fotoliu din București.

Politicianul nu a fost explicit și nu a precizat cine sunt „panaramele” la care se referea. Imediat după discurs, mai multe persoane din spațiul public au spus că acesta a catalagat-o pe Gabriela Firea drept „panaramă”, iscându-se astfel un adevărat scandal, în care a fost implicată și creatoarea de stil Dana Budeanu.

Cum au reacționat copiii Gabrielei Firea

Gabriela Firea a dezvăluit, miercuri seară, cum au reacționat copiii ei după ce candidatul de dreapta le-a numit mama „panaramă”. Edilul a fost întrebat la un post de televiziune dacă fiii ei sunt la curent cu faptul că mama lor a fost jignită. Firea a spus că doar băiatul ei cel mare, Tudor Ștefan, de 24 de ani, a aflat.

Firea a precizat că băieții pe care îi are cu primarul Florentin Pandele, David Petru și Zian Mihail, sunt prea mici pentru a avea acces la canalele media.

„Cel mare, da, cei mici încă nu au acces. Vă dați seama, un tânăr de 24 de ani să citească așa ceva despre mama sa. Sau că nu am treabă cu primăria, ci cu pușcăria… În conditiile în care în patru ani am avut cele mai multe controale și nu mi s-a găsit nimic.

Nu i-aș dori să trăiască sentimentul în care familia și copiii să stea cu inima ridicată când aud astfel de lucruri care nu au legătură cu administrația și nici cu campania electorală. Știu să mă ridic și m-am ridicat de fiecare dată”, a spus Gabriela Firea la România TV.

Cum a jignit-o Nicușor Dan pe Gabriela Firea

Nicușor Dan a declarat că este implicat într-o campanie electorală împotriva imposturii şi a unui „uriaş aparat de propagandă care ne spune că Bucureştiul nu a dus-o niciodată mai bine şi niciodată nu a avansat mai mult”.

Politicianul a mai precizat că este vorba despre o luptă de valori în care vrea ca fetiţei sale „să nu i se spună că o panaramă este o mare vedetă”. Nicușor Dan a mai precizat că „fiecare societate are panaramele ei, dar într-o societate normală ele stau undeva la periferie”.

Loading...