Redactia.ro
Home » Homepage » Cum se va circula după 15 mai. Premierul a făcut precizări importante

Cum se va circula după 15 mai. Premierul a făcut precizări importante

premierul

Premierul Ludovic Orban a precizat, miercuri, că după data de 15 mai în interiorul localităților va fi libertate deplină de mișcare. Astfel că nu va mai fi nevoie de completarea unei declaraţii pe proprie răspundere pentru persoanele care se deplasează în interiorul localităţii în care locuiesc.

Încă se lucrează la cadrul de reglementare privind deplasarea în afara localităților. Românii vor avea voie să iasă din localitatea de domiciliu, însă doar „cu motive speciale”.

„În interiorul localității va exista libertate deplină de circulație. Încă nu am finalizat cadrul de reglementare privind deplasările în afara localității. Deocamdată am stabilit că vor fi permise deplasările și în afara localității, dar pentru o categorie de motive pe care noi le considerăm întemeiate, care în momentul în care le vom hotărâ, le vom prezenta public”, a declarat Ludovic Orban, într-o declarație de presă susținută în Piața Victoriei.

Autoritățile iau în calcul ca, după 15 mai, când se va instaura starea de alertă, să nu mai fie nevoie de declaraţia pe proprie răspundere decât în zonele carantinate, afirma în urmă cu două zile ministrul de Interne, Marcel Vela.

Vor fi permise vânătoarea și pescuitul

Printre activitățile permise după expirarea stării de urgență în România se numără pescuitul și vânătoarea. Premierul Ludovic Orban a susținut că vânătoarea este esențială pentru că trebuie eliminate populațiile de mistreți care intră pe culturile agricole și care răspândesc peste porcină africană.

„Președintele a anunțat anumite categorii de activități, printre care este pescuitul și vânătoarea. Este important să se dea drumul la vânătoare. Sunt două motive puternice care determină necesitatea reluării vânătorii.

Pe de o parte răspândirea pestei porcinei africane. Este evidentă necesitatea eliminării populațiilor de mistreți și pentru protejarea culturilor agricole pentru că mistreții intră frecvent pe culturile agricole, care și așa sunt afectate de seceta care a lovit România”, a mai spus Ludovic Orban.

După 15 mai, odată cu relaxarea restricțiilor, rămân închise restaurantele deoarece acestea se numără printre zonele cu cel mai mare risc epidemiologic. Hotelurile, în condițiile respectării anumitor reguli, vor fi deschise după această dată, scrie Digi 24.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: