Redactia.ro

Cumulul pensiei cu salariul rămâne valabil. Anunțul ministrului Sănătății: „Continuăm și în 2026, cu prioritate”

Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rogobete, a anunțat joi, în cadrul unei ședințe de Guvern, un pachet de măsuri legislative care vizează eficientizarea sistemului medical și eliminarea blocajelor administrative. Deciziile au fost adoptate prin actualizarea Legii sănătății și prin ordonanțe de urgență, având ca obiectiv sprijinirea personalului medical și îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de sănătate.

Reformă legislativă pentru funcționarea sistemului medical

Potrivit ministrului Sănătății, noile măsuri urmăresc reașezarea sistemului pe baze mai clare și mai funcționale, astfel încât actul medical să nu fie afectat de proceduri administrative greoaie.

„Ce am spus se întâmplă: prin decizii asumate și modificări legislative clare, reașezăm sistemul de sănătate, eliminăm blocajele administrative și asigurăm continuitatea actului medical pentru pacienți și personalul medical”, spune ministrul Alexandru Robogete, potrivit mesajului de pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății.

Una dintre priorități este simplificarea procesului de recunoaștere profesională și de eliberare a documentelor de atestare pentru medici și farmaciști. Ministerul susține că aceste modificări vor reduce semnificativ timpii de procesare și vor proteja resursa umană din sistem.

Totodată, au fost clarificate regulile privind concursurile și examenele naționale. Limitările generale nu se vor aplica concursului național de rezidențiat și nici examenelor pentru ocuparea posturilor prin integrare clinică. Prin memorandum guvernamental, vor putea fi organizate concursuri pentru posturile vacante sau temporar vacante din spitale, pentru a răspunde mai eficient nevoilor din sistem.

„Noile prevederi stabilesc clar că regulile generale de limitare nu se aplică concursului național de rezidențiat și nici concursurilor sau examenelor pentru ocuparea posturilor prin integrare clinică. În plus, prin memorandum aprobat de Guvern la propunerea Ministerului Sǎnǎtǎții, se pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din spitale. Sănătatea trebuie să meargă înainte”, continuă acesta.

Activitatea clinică, menținută pentru cadrele didactice din sănătate

O altă modificare importantă vizează medicii și farmaciștii care devin cadre didactice. Aceștia vor putea să își continue activitatea clinică fără proceduri birocratice suplimentare, prin adaptarea raportului de muncă.

„Aducem, în același timp, claritate pentru medici și farmaciști. Cei care au intrat deja în sistem și devin ulterior cadre didactice își pot continua activitatea clinică fără birocrație suplimentarǎ. Integrarea clinică se face simplu, prin adaptarea raportului de muncă, astfel încât experiența și competența să rămână lângă pacient”, arată el.

Cumulul pensiei cu salariul, prelungit și în 2026

Un punct central al pachetului de măsuri îl reprezintă menținerea cumulului pensiei cu salariul în sistemele considerate critice, inclusiv sănătatea. Măsura va fi valabilă și în anul 2026 și are ca scop păstrarea specialiștilor cu experiență în domenii deficitare.

„Tot astăzi, prin ordonanță de urgență a Ministerului Sănătății, continuăm și în anul 2026 cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în sănătate, educație și alte sisteme critice. Este o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniștii cu experiență, în special în specialitățile deficitare, acolo unde fiecare medic contează”, continuă Alexandru Rogobete.

În paralel, autoritățile încurajează revenirea medicilor români din diaspora. Ministerul Sănătății anunță accelerarea procedurilor de recunoaștere profesională și eliminarea întârzierilor administrative care, în trecut, au îngreunat reîntoarcerea specialiștilor în țară.

„Deschidem și mai mult sistemul pentru medicii români din diaspora. Tot mai mulți specialiști își doresc să se întoarcă acasă, atrași de investițiile din spitale și de programele medicale moderne. Eliminăm întârzierile administrative care i-au ținut luni întregi pe margine și accelerăm recunoașterea profesională, prin proceduri corecte, transparente și previzibile – cu timpi scurți de soluționare a dosarelor”, a precizat acesta.

Alexandru Rogobete subliniază că toate aceste măsuri au ca scop construirea unui sistem de sănătate stabil, coerent și deschis, centrat în primul rând pe nevoile pacientului.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: