Redactia.ro
Home » Sport » Cupa României! Se știu și ultimele echipe calificate în sferturile competiției

Cupa României! Se știu și ultimele echipe calificate în sferturile competiției

Cupa României! Se știu și ultimele echipe

Cupa României! Astăzi s-au jucat ultimele trei meciuri din optimile de finală și se știu toate echipele calificate în sferturile competiției.

În primul meci al zilei, Poli Iași a trecut fără probleme 3-0 de Metalul Buzău. Doru Popadiuc a deschis scorul pentru echipa condusă de Mihai Teja. În minutul 49, Ovidiu Horșia a dublat avantajul ieșenilor, cu o execuție superbă! Când mai erau doar câteva minute Haţieganu a marcat golul al treilea al moldovenilor

Sepsi – Astra 4-2

La fel ca în urmă cu 11 zile în campionat, Sepsi a deschis scorul prin Fulop. În minutul 16, Biceanu a înscris și a egalat. A urmat o dubla a lui Karanovic, cu un gol al lui Konongo iar scorul a fost 4-1 pentru gazede. Pentru Astra a mai marcat Begue, dar reușita sa nu a ajutat la nimic. Astra a fost eliminată din Cupa României. La finalul meciului, Bogdan Andone i-a arătat cu degetul pe arbitrii.

„Au fost greșeli mari de arbitraj împotriva noastră, golul doi (n.r. al lui Sepsi) a fost marcat din offside, Flores era în offside. Apoi, la 3-1 am avut penalty clar, jucătorul lor a împins mingea cu mâna în corner din careu, a voleibalat-o în corner. Dacă erau corect arbitrate, altfel ar fi fost rezultatul”, a spus Andone, la Digi Sport

FC Voluntari – Universitatea Craiova 1-4

Universitatea Craiova a făcut instrucție cu trupa lui Bergodi. Oltenii au înscris primii prin Mihăilă. Același Mihăilă a reușit dubla, la o fază la care cei de la Voluntari au fost doar spectatori. În minutul 32, Ivan Martic a deviat mingea în propria poartă. După pauză, Craiova primește un penalty, iar Alexandru Cicâldău înscrie. Când mai erau 15 minute de joc, Alexandru Ioniță închide tabela de marcaj.

„După 2-0 ne-am relaxat, iar gazdele și-au creat câteva ocazii periculoase. Au muncit mult în această perioadă și au posibilități mult mai mari. Avem și o veste foarte proastă, accidentarea lui Koljic. Mi-a stricat bucuria. Îl doare foarte tare, suntem îngrijorați. S-a lovit la spate după acea foarfecă. Nu e de bun augur acest lucru”, a declarat Victor Pițurcă.

Cele 8 echipe care merg în sferturile Cupei României sunt: Hermannstadt, FCSB, Academica Clinceni, Petrolul, Dinamo, Poli Iași, Sepsi și Universitatea Craiova.

Citește și: Viorel Cataramă cumpără Dinamo? Ce condiție a pus omul de afaceri

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: