Un șofer din Galați și-a riscat „pielea” montând pe mașina personală semnale luminoase și acustice, doar-doar o trece drept echipaj de Poliție. Nefericirea lui a fost că adevărata Poliție nu s-a lăsat păcălită.
Un șofer de BMW și-a montat semnale acustice pe mașină
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din județul Galați, a fost oprit de un echipaj de Poliție, după ce mașina pe care o conducea le-a atras atenția. Asta pentru că autoturismul, marca BMW, era dotat cu dispozitive de avertizare luminoasă și sonoră, precum și o rampă cu lumini de culoare albastră. Acestea puteau trece, pentru ochiul neexperimentat, drept dotările unei mașini de Poliție. Nu și pentru adevărații polițiști, însă.
Șoferul a fost tras pe dreapta și amendat pentru isprava sa. Bărbatul din Galați s-a ales cu o amendă și cu suspendarea permisului de conducere.
Ce amendă a primit șoferul de BMW
IPJ Galați a anunțat că șoferul de BMW s-a ales cu o amendă de 1.305 lei și cu permisul suspendat pe trei luni. „A fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G 195/2002 Republicată cu amendă în cuantum de 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 zile”, a anunțat IPJ Galați.
Ghinionul bărbatului a fost că a nimerit în mijlocul unei acțiuni a Poliției, care a avut drept scop „reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor”. În trei zile au fost verificate 35 autovehicule, au fost aplicate 46 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.155 lei și au fost reținute două permise de conducere și 19 certificate de înmatriculare ale vehiculelor.