Lumea artistică din România este cuprinsă de tristețe după vestea morții actriței Marinela Chelaru, una dintre figurile inconfundabile ale scenei și televiziunii românești. Artista s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani, lăsând în urmă o carieră marcată de talent, carismă și momente memorabile.
Se confrunta cu mai multe probleme de sănătate
Vestea tragică a fost confirmată de Dana Stoica, o prietenă apropiată a actriței, care a povestit că Marinela se confrunta de mai mult timp cu probleme serioase de sănătate. În ultimele luni, starea ei s-a agravat vizibil, iar organismul, slăbit de suferință, nu a mai putut lupta. Marinela Chelaru a decedat în noaptea de vineri, 10 octombrie, spre sâmbătă, 11 octombrie.
„Noaptea trecută s-a întâmplat. Din cauza problemelor de sănătate…( a murit n.r.). În ultima perioadă starea ei de sănătate s-a agravat, medicii nu au mai putut face nimic”, a declarat Dana Stoica, prietena apropiată pe care actrița o considera ca pe propria fiică, potrivit Fanatik.ro.
Potrivit apropiaților, actrița a suferit de-a lungul anilor patru accidente vasculare cerebrale, care i-au afectat grav sănătatea. Deși medicii i-au impus un regim strict, menit să-i protejeze inima și sistemul circulator, Marinela Chelaru nu a reușit să respecte în totalitate recomandările medicale.
Se pare că artista își păstrase micile plăceri care îi aduceau alinare — consuma sare, fuma și bea cafea, obiceiuri care, deși îi erau interzise, îi ofereau o formă de confort într-o perioadă grea. Din păcate, toate acestea au contribuit la deteriorarea rapidă a stării sale.
Unde va fi înmormântată Marinela Chelaru
După ani întregi dedicați scenei, publicului și colegilor săi, Marinela Chelaru lasă în urmă o moștenire artistică impresionantă, dar și un gol uriaș în sufletele celor care au iubit-o. Prietenii și familia artistei au anunțat și detaliile legate de înmormântarea artistei.
„Pentru cei care vor să își ia rămas bun de la actrița Marinela Chelaru, trupul neînsuflețit va fi depus mâine, 12 octombrie, la capela cimitirului Tudor Vladimirescu! Cei care vor să îi aprindă o lumânare pot veni la capela după ora 13:00! Înmormântarea va avea loc, luni, 14 octombrie, la ora 11:30!”, au anunțat apropiații artistei.
Pensia modestă a actriței Marinela Chelaru: o luptă zilnică cu costurile vieții
Actrița Marinela Chelaru a dezvăluit, cu sinceritate, că pensia sa lunară era extrem de modestă și nu îi permitea să acopere cheltuielile de bază. Venitul ei era de doar 1.400 de lei pe lună, sumă care, după cum mărturisea artista, abia îi ajungea pentru necesitățile esențiale.
O mare parte din această sumă, aproximativ 600 de lei, era destinată exclusiv achiziționării medicamentelor, esențiale pentru problemele de sănătate cu care se confrunta de ani buni. Restul banilor rămăși îi trebuiau pentru alimente, utilități și alte cheltuieli cotidiene, făcând din fiecare lună o adevărată provocare.
Marinela recunoștea că fără sprijinul soțului său, situația ar fi fost și mai dificilă. Prezența lui și ajutorul oferit în gestionarea cheltuielilor zilnice îi ofereau un minim de siguranță financiară și stabilitate într-o perioadă marcată de probleme de sănătate și restricții economice.
„Am o pensie amărâtă, de 1.400 de lei, am și facultate și o viață de muncă.Iar din această sumă cam 600 de lei mă costă medicamentele. Dacă n-ar fi fost soțul meu, ar fi fost jale. Cu ce să trăiești? Aș fi murit de foame”, spunea Marinela Chelaru.