Redactia.ro

De ce acte ai nevoie, dacă vrei să îți montezi centrală termică în apartament. Lista completă

Vești proaste pentru români

Tot mai mulți români de la oraș renunţă la serviciile furnizorilor de încălzire în sistem centralizat și optează pentru o centrală termică de apartament. Motivele sunt costurile mari şi starea precară a instalaţiilor, predispuse la avarii frecvente.

Așadar, soluţia cea mai la îndemână este instalarea unei centrale termice. Aceasta te va ajuta să plătești doar atât cât consumi. Plus că vei avea mereu căldură în calorifere și apă caldă la robinet.

Costurile instalării unei centrale termice de apartament pornesc de la 3.200 de lei și pot ajunge până la aproximativ 7.800 lei, în cazul în care vorbim de o primă instalare, pentru un apartament mediu de 80 mp.

Astfel, pe lângă prețul centralei termice și montaj, se adaugă costurile necesare debranșării, realizării instalației de gaz și cele realizării instalației de încălzire (radiatoare, robineți, țeavă, etc).

Etapele instalării unei centrale termice

În primul rând, pentru a instala o centrală termică, trebuie sa faci o cerere pentru debranșarea de la sistemul central de termoficare. Cererea se realizează fie prin intermediul asociației de proprietari, fie direct la societatea de branșament termic.

Apoi, e important să obții și acordul vecinilor, prin semnătură. Un alt pas esențial pentru instalarea unei centrale termice constă în depunerea unei cereri de extindere a rețelei de gaze până la locul montajului.

Aceasta se întocmește la sediul local al furnizorului de gaze naturale. Apoi, va trebui sa găsești o firmă avizată ISCIR care să se ocupe de montarea și racordarea centralei termice la gaze și apă.

Acte necesare pentru instalarea unei centrale termice

Documentația pentru instalarea unei centrale termice cuprinde următoarele acte, potrivit roinstalatii.ro:

  • Proiectul de instalație avizat de compania care montează centrala termică;
  • Procesul verbal de recepție a lucrării de încălzire;
  • Factura de achiziție a centralei termice;
  • Certificatul de garanție al centralei termice;
  • Manualul de utilizare al centralei termice;
  • Raportul primei puneri în funcțiune, eliberat de tehnician;
  • Declarație de conformitate pentru instalația de încălzire;
  • Copie dupa autorizația ISCIR de montaj.
adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: