Redactia.ro
Home » Știri » Decizie istorică! Academia de Poliție nu mai are voie să acorde doctorate

Decizie istorică! Academia de Poliție nu mai are voie să acorde doctorate

Admitere Academia de Poliție 2024. Cine sunt candidații care pot fi admiși fără examen

Academia de Poliție nu mai are voie să acorde doctorate, după scandalurile de plagiat. E prima oară când în România se aplică o astfel de sancțiune. Decizia a fost luată în urma unui raport al Consiliului de Etică şi de Management Universitar, anunță ministrul Educației, Monica Anisie.

O decizie istorică a fost luată, luni, în urma unui raport al Consiliului de Etică şi de Management Universitar. Academia de Poliție devine prima universitate din țară care pierde dreptul de a mai acordă titluri de doctor că efect al unei serii de cinci sancțiuni primite pentru repetate încălcări ale eticii și integrității academice. Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că a semnat un ordin prin care a retras acreditarea Școlii doctorale de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

„Am cerut, totodată, verificarea de către CNATDCU a tuturor tezelor de doctorat ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Academiei de Poliţie şi care au obţinut titlul de doctor după 2011. Am solicitat, totodată, Consiliului Naţional de Etică al Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) un punct de vedere cu privire la încălcarea repetată a principiilor eticii academice şi a bunei conduite ştiinţifice şi aştept de la specialiştii Consiliului recomandările acestora. Nu în ultimul rând, am dispus iniţierea unei proceduri speciale de monitorizare a Academiei de către o comisie mixtă, din care să facă parte inclusiv reprezentanţi ai ARACIS”, a anunţat Monica Anisie.

„În urma recomandărilor Consiliului de Etică şi Management Universitar (CEMU), formulate în Hotărârea nr. 79/08.10.2020 (transmisă Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi înregistrată în data de 19.10.2020), ministrul Monica Cristina Anisie a aprobat retragerea acreditărilor celor două şcoli doctorale ale Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti: Drept, respectiv Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Ordinele de ministru au la bază prevederilor art. 170 alin. (1) lit. c) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. De asemenea, pentru soluţionarea aspectelor semnalate în Hotărârea nr. 79/08.10.2020, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis în data de 21.10.2020 către Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) solicitarea de a analiza recomandările din hotărârea CEMU şi de a implementa măsurile care se impun”, se arată în comunicat.

Pressone.ro amintește că retragerea dreptului de a mai acorda titluri de doctor vine ca urmare a unei decizii luate de Carmen Dan în mai 2018, când era ministru de Interne, de a cere verificarea tuturor tezelor de doctorat acordate de Academie. Singurul raport public al acestor verificări a fost făcut în noiembrie 2019, când prorectorul Mihai Marcoci a anunțat că din cele 149 de teze analizate, în cazul a 55 dintre ele a fost depășit pragul de similitudine admis de 30%. Doar că acest prag fusese stabilit cu doar 10 zile de conferință.

Când îşi va putea relua activitatea Academia de Poliţie  Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti

Academia de Poliţie din Bucureşti va putea relua activitatea de evaluare în vederea autorizării şcolilor doctorale după 5 ani, conform prevederilor legale.

„În acelaşi timp, având în vedere recomandarea menţionată la punctul 4 al Hotărârii CEMU, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a dispus demararea procedurii de monitorizare specială a instituţiei de învăţământ superior, potrivit art. 216 alin. (2) lit. c) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Măsurile anterior menţionate au fost luate în contextul nenumăratelor sesizări înregistrate la Ministerul Educaţiei şi Cercetării pe tema calităţii actului educaţional existent la nivelul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Totodată, s-a ţinut cont şi de raportul Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne, care a relevat deficienţe majore în urma evaluării stadiului activităţilor de verificare a originalităţii tezelor de doctorat şi respectarea standardelor de calitate şi etică profesională în această instituţie de învăţământ superior”, menţionează sursa citată, potrivit Agerpres.

Academia de Politie a acordat, începand cu anul 1995, 683 de titluri de doctor. Printre cei care au obținut titlul de doctor la Academia de Poliție sunt numeroși oameni politici, de afaceri, angajați din poliție sau justiție. Printre ei îi amintim pe Costel Cășuneanu, William Brânză, Bogdan Buzoianu, fostul procuror Liviu Mihail Tudose, judecat alături de Sebastian Ghiță, fostul prefect al Capitalei Mioara Mantale, Alina Bica sau Cătălin Voicu.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: