Georgescu Dragos
Moartea fulgerătoare a lui Rareș Ion, un tânăr de doar 20 de ani, a lăsat în urmă nu doar o comunitate de adolescenți răvășită, ci și un ecou dureros al unei generații aflate la granița fragilă dintre curiozitate, vulnerabilitate și nevoia acută de apartenență. Într-un episod dureros de viață reală, iubita lui Rareș și o prietenă apropiată au ales să vorbească public despre lupta tânărului cu dependența de droguri, dar și despre mecanismele emoționale care l-au condus spre un sfârșit tragic.
Detalii cutremurătoare oferite de iubita lui Rareș Ion. Care era ultima poză a tânărului mort din cauza drogurilor
Cosmina, iubita lui Rareș, o tânără din Craiova plecată cu programul Erasmus în străinătate, a oferit o mărturie sfâșietoare în podcastul moderat de Bursucu. Cu lacrimi în ochi, fata a povestit cum relația lor, născută pe TikTok și întărită prin pasiunea comună pentru aviație, a fost întreruptă brutal de o veste pe care mintea refuza să o accepte.
„Ultima poză din telefonul lui Rareș era cu mine. Când am aflat, m-am prăbușit. Nu-mi vine să cred nici acum că nu mai e. Vorbeam mai rar în ultima lună, eram prinsă cu facultatea în afară. Dar nu ne certaserăm. Nu eram certați. Dacă aș fi fost lângă el… poate nu s-ar fi întâmplat.”
Cosmina vorbește a o tânără marcată de responsabilitate. Își asumă vinovății pe care nu le poate duce, pentru că știe că Rareș era fragil. Avea probleme în familie, tensiuni cu fratele geamăn – negrave, dar persistente – și o nevoie apăsătoare de a fi validat, de a fi „cool”. În acel anturaj greșit, căutând acceptarea, a descoperit substanțele interzise.
Dorința de a fi altcineva: Rareș și lupta cu sine
„Vroia să fie cool. Să fugă de tot ce-l durea. Nu cred că a fost o decizie rațională. A vrut doar să se simtă bine, să scape, să fie altcineva. Dar nimeni nu scapă așa.”
Cosmina, în ciuda distanței, îi era alături. Simțea însă că își pierde conexiunea cu Rareș. Timpul, orele de fus orar, activitățile academice – toate s-au interpus între două inimi care, deși încă legate, nu mai băteau în același ritm. Nu a reușit să ajungă la București după vestea tragediei – nesiguranța, distanța și lipsa unei confirmări clare au oprit-o. „Nu am vrut să cred. Toată ziua am trăit cu speranța că nu e adevărat.”
Îl descrie ca fiind carismatic, pasionat, cu o inteligență aparte. „Era ca un mic geniu. Vorbea despre avioane, știință, politică… Nu era doar un băiat drăguț. Era profund. M-a atras mintea lui.”
Povestea Rareș nu este singulară. Și Mara, prietenă apropiată a acestuia, a cunoscut întunericul în care se poate prăbuși un adolescent. Fostă consumatoare, curată de trei luni, Mara vorbește despre dependență nu din teorie, ci din propria experiență. Despre cum o minciună bine ambalată îți poate păcăli mintea, despre cum drogurile vin la pachet cu promisiunea libertății și aduc, în schimb, lanțuri invizibile.
„Am început cu alcool la 15 ani. Cluburi, majorate, distracție. Apoi, din curiozitate, am încercat și restul. Mi-a plăcut. Mă făcea să mă simt specială, șmecheră, cumva superioară. Dar era o iluzie. După o noapte de euforie, urma o săptămână de depresie.”
Mara vorbește deschis despre mecanismele care o țineau captivă: nevoia de evadare, lipsa de afecțiune, fuga de responsabilități. „Credeam că o să uit tot. Dar când te trezești, problemele sunt tot acolo. Doar că acum ești și obosit, și vinovat.”
Și-a regăsit echilibrul greu. Nu a fost ajutată, pentru că nu voia să fie ajutată. „Cum să spun că am o problemă când nu voiam să renunț? Gândirea ți se schimbă. Nu mai ești tu. E altcineva în locul tău, și acel cineva vrea doar doza.”
Mara este acum într-un proces de reconstrucție. Dar stigmatul persistă. Pe TikTok, este acuzată că încă consumă. „Cine chiar face asta nu se filmează. Nu se laudă. Eu mă arăt pentru că vreau să arăt că se poate ieși. Nu sunt perfectă, dar lupt.”
Moartea lui Rareș: o rană deschisă pentru o întreagă generație
Cazul Rareș Ion nu este doar o tragedie personală. Este o oglindă. O oglindă în care o întreagă generație se vede brusc vulnerabilă. Pentru că Rareș era unul dintre „ei”: carismatic, deștept, visător. Nu un „copil-problemă”, nu un caz pierdut. Era genul de tânăr pe care părinții și profesorii îl indică drept exemplu. Și totuși, a căzut.
Moartea lui ridică întrebări incomode. Unde am fost noi, ceilalți? Familia, prietenii, profesorii? De ce nu l-a oprit nimeni? De ce anturajul a fost mai convingător decât vocea rațiunii?
Cosmina încearcă să găsească răspunsuri. Nu pentru că ar avea nevoie de ele, ci pentru că durerea ei cere o logică. „Poate dacă eram acolo… poate dacă vorbeam mai des… Poate.”
Dar știm cu toții că în fața tragediei, „poate” este cel mai crud cuvânt.
În spatele poveștii lui Rareș se ascunde o lecție amară despre semnalele ignorate. Cosmina și Mara au fost martore ale transformării lui. Poate nu au văzut tot, poate nu au înțeles tot. Dar au simțit. Iar acum, în lipsa lui, vorbesc. Vorbesc pentru că vor să prevină. Pentru că Rareș nu mai poate.
„Vreau ca povestea lui să salveze altele”, spune Cosmina. „Vreau ca alți tineri să știe că nu e cool să te pierzi. Că există oameni care te ascultă. Că fuga nu e salvare.”
Iar Mara, mai directă, mai brutală: „Vreți să fiți speciali? Fiți sinceri. Fiți voi. Drogurile nu vă fac cool. Vă fac sclavi. Și uneori, sclavii mor.”
Între furie și speranță: ce putem învăța
Rareș Ion a murit la 20 de ani. Într-o societate care vorbește despre „copiii buni” și „copiii răi”, el era greu de încadrat. Era un visător. Un copil cu idealuri. Un adolescent care, în tăcere, striga după ajutor. Dar vocea lui s-a pierdut într-un cor de superficialitate, presiuni sociale și tentații greu de evitat.
Moartea lui e o tragedie. Dar mărturiile Cosminei și ale Marei o transformă într-un manifest. Un manifest pentru sinceritate. Pentru empatie. Pentru prevenție.
Nu mai avem voie să ignorăm. Nu mai avem voie să ne uităm în altă parte. Pentru că fiecare Rareș din jurul nostru merită să fie văzut. Ascultat. Sprijinit. Și salvat.
Această poveste nu este despre moarte. Este despre viață. Despre cum o putem salva. Despre cum o putem înțelege.
