Dezastru total la FCSB. Roș-albaștrii au pierdut 1-3 meciul cu Voluntari, și echipa pare a fi la pământ după acest eșec. Totuși antrenorul care a fost huiduit pe tot parcursul meciului nu e îngrijorat. FCSB are trei înfrângeri consecutive în campionat. Este prima dată când se întâmplă acest lucru din după foarte mulți ani.
„Ne-am asunat acest lucru. Toate gândurile sunt îndreptate spre Europa League, spre meciul cu Mlada. Nu trebuie să ne mai gândim la acest meci. Am preferat să sacrificăm acest meci”, a declarat antrenorul,Vergil Andronache, la Digi Sport.
Cu patru debutanţi în primul 11, FCSB a rezistat doar 35 de secunde în faţa lui FC Voluntari. Ţîră a marcat după greşeala fundaşului de 18 ani, Botezatu. Polonezul Gikiewicz ar fi putut egala, dar a ratat. A fost apoi rândul lui Deac să treacă pe lângă gol. Florinel Coman a fost întrodus în repriza a doua și a egalat după patru minute. Gazdele nu au avut noroc, după alte două minute Ricardinho și-a readus echipa în avantaj. În minutul 67, Botezatu și-a învins propriul portar după o centrare a lui Căpățână. FCSB – Voluntari s-a terminat 1-3.
”Nu e vina lor, a tinerilor. Noi trebuie să-i protejăm, iar noi cei cu experiență trebuie să ne asumăm totul”, a declarat Vînă.
Echipa lui Gigi Becali are doar patru puncte în acest moment, după cinci etape jucate în actualul sezon de Liga 1. Enervat după toate criticile care i-au fost aduse Gigi Becali a răbufnit.
Citește și:
„Este echipa mea și fac ce vreau. Nu e treaba nimănui. O să vedeți că mergem mai departe în Europa League. Asta a fost strategia, avem altă prioritate acum, Sunt destui cei care vor să nu ne calificăm, dar nu le dau această satisfacție”, a spus Becali la Digi Sport.
Mlada Boleslav victorie înaintea meciului cu FCSB
Mlada Boleslav a câștigat meciul cu Sparta Praga, unde este portarul Florin Niță. Mlada a câștigat cu 4-3, după ce a condus de trei ori și a fost egalată de fiecare dată. Săptămâna următoare Mlada șu FCSB joacă returul din turul 3 preliminar al Europa League. La Giurgiu, FCSB și Mlada au terminat la egalitate (0-0).
Citește și:FCSB -Mlada Boleslav 0-0! Calificarea se decide în Cehia!
Te-ar putea interesa și:
-
Mirela a stat 6 luni în iadul din Afganistan. Prima femeie din România care e Șefa luptătorilor în...
-
SOȚUL ei își găsise AMANTĂ și a DIVORȚAT de ea, a angajat un avocat scump și casa i-a rămas lui....
-
Fotograful maternitatii era sa scape camera din mana cand a vazut cum se numesc doi bebelusi, baietel si...
-
A văzut că o sună soțul, însă când a răspuns bărbatul nu zicea nimic. Când și-a dat seama ce se...
-
ULTIMA ORA! Se dau BANI inainte de SĂRBĂTORI! Toți românii sunt VIZAȚI
-
El are 19 ani, ea 72, dar se iubesc la nebunie, s-au căsătorit și povestesc tuturor despre prima lor...
-
De ce Kate Middleton apare tot timpul în public cu degetele bandajate? Detaliul care i-a îngrijorat pe fani