Redactia.ro
Home » Știri » Diagnostic greșit la Spitalul din Aiud: Copil de 1 an și 7 luni cu fractură de claviculă trimis acasă. Părinții sunt revoltați 

Diagnostic greșit la Spitalul din Aiud: Copil de 1 an și 7 luni cu fractură de claviculă trimis acasă. Părinții sunt revoltați 

Diagnostic greșit la Spitalul din Aiud: Copil de 1 an și 7 luni cu fractură de claviculă trimis acasă. Părinții sunt revoltați 

Diagnostic greșit la Spitalul din Aiud. Un copil de 1 an și 7 luni cu fractură de claviculă a fost trimis acasă. Părinții sunt revoltați. Iată detaliile!

Diagnostic greșit la Spitalul din Aiud: Copil de 1 an și 7 luni cu fractură de claviculă trimis acasă

Un copil în vârstă de un an și șapte luni a fost adus de către mama sa la Spitalul Municipal din Aiud, după ce a suferit o cădere de la o înălțime de aproximativ un metru. Cu toate că se constatase că băiețelul avea clavicula ruptă, personalul medical de la Aiud a decis să-l trimită acasă, declarând mamei că nu existau răni grave, ci doar că micuțul era înspăimântat.

„Băiețelul meu (1,7 luni) cade de la înălțimea de un metru. Observ că este ceva grav, plângea deja de 15 minute. Discut cu o prietenă medic și decid că cel mai ok este să mergem la spital (în acea zi eram doar eu și băiețelul meu acasă, deci asta a fost prima soluție), anume spitalul din Aiud.

Băiețelul a fost consultat de trei medici (pediatru, ortoped și, cred, medicul de gardă). Mi s-a spus că nu are nimic, e doar speriat.

Consultul a constat în pipăitul copilului pe umăr, spate, cap, nicio radiografie, niciun consult ortopedic mai amănunțit.

Nici nu știam dacă copilul meu poate să stea pe picioare. Am plecat acasă cu recomandare: Nurofen și să urmărim evoluția”, a scris mama băiețelului pe Facebook, potrivit Antena3 CNN. 

În plus, în ciuda cererii mamei pentru o radiografie, medicii au respins solicitarea, susținând că copilul era prea mic și doar speriat și nu ar fi avut nevoie de acest procedeu.

„Am solicitat o radiografie. Le-am spus că plătesc, doar să fie exclus orice risc. Au zis că nu se poate, că este micuț băiețelul, că nu are nimic și că este doar speriat, să mă liniștesc”, a continuat femeia.

Micuțul suferea, de fapt, de o fractură de claviculă

După ce s-au întors acasă, starea copilului s-a agravat semnificativ, determinând părinții să-l transporte urgent la Cluj, unde au aflat că micuțul suferea, de fapt, de o fractură de claviculă.

„Mi-am sunat soțul să vină urgent acasă, într-o oră am fost în Cluj deoarece eu vedeam că băiețelul meu nu e ok. Verdict: TCC – ușor, fractură de claviculă. Menționez că medicul ortoped de la Cluj mi-a arătat, în primele 5 secunde, unde se vedea că este fracturată claviculă.

Sunt revoltată și nu îmi vine să cred cum în 2023 poate exista atâta indiferență. Cum să fiu trimisă acasă cu un copil mai mult leșinat care plânge de durere cu clavicula fracturată.

Cum medicii care au rolul de a vindeca și de a salva vieți sunt efectiv ignoranți, indiferenți, plictisiți și fără chef (nu vreau să generalizez, avem medici excepționali în țara asta oameni empatici, răbdători, blânzi și bine pregătiți).

Spre norocul nostru, am avut posibilitatea să ne deplasăm în alt județ să facem mai multe analize. Sunt șocată, bulversată și în același timp extrem de supărată”, a încheiat femeia.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: