Georgescu Dragos
Doamna Elena a rămas în pragul camerei cu mâna lipită de clanță și cu respirația tăiată.
Pentru câteva clipe, nu a reușit să înțeleagă ce vedea.
Lumina dimineții pătrundea prin perdelele albe, subțiri, și cădea peste patul mare de lemn în care dormiseră în noaptea aceea fiul ei, Matei, și proaspăta lui soție, Sofia. Camera fusese pregătită cu grijă înainte de nuntă. Doamna Elena spălase perdelele, scuturase salteaua, pusese cearșafuri noi și așezase pe noptieră o vază cu flori culese din grădină.
Acum, totul părea răvășit.
Pe cearșafuri se vedeau pete roșiatice. Podeaua era acoperită cu pene albe, iar una dintre perne atârna ruptă la marginea patului. Lângă dulap se afla o pungă de pânză care se mișca ușor, ca și cum înăuntru ar fi fost ceva viu.
Doamna Elena a făcut un pas înapoi.
Genunchii i s-au înmuiat, iar inima a început să-i bată atât de tare, încât i s-a părut că zgomotul se auzea până în curte.
— Matei… a șoptit ea.
Nimeni nu i-a răspuns.
A mai făcut un pas, apoi încă unul. În mintea ei, gândurile se izbeau unele de altele.
Sânge. Pene. Liniște.
În pat nu se mișca nimeni.
— Doamne, Maica Domnului… ce s-a întâmplat aici?
Cu mâinile tremurânde, s-a apropiat de marginea patului. Nu îndrăznea să privească sub pătură, dar nici nu putea pleca fără să afle adevărul.
A prins colțul cearșafului între degete și l-a ridicat încet.
— Mamă… s-a auzit o voce adormită.
Doamna Elena a scos un țipăt atât de puternic, încât cocoșul din curte a început să cânte din nou.
Sofia s-a ridicat brusc în capul oaselor. Avea părul răvășit, obrajii roșii și ochii umflați de somn.
Matei s-a întors pe partea cealaltă și a mormăit ceva neînțeles, fără să deschidă ochii.
— Ce-i, mamă soacră? a întrebat Sofia speriată. Ce s-a întâmplat?
Doamna Elena o privea ca pe o nălucă.
— Sângele… penele… patul… Ce-ați făcut aici?
Sofia a clipit de câteva ori. S-a uitat în jur și, după câteva secunde, a înțeles.
— Aoleu… asta.
Doamna Elena și-a dus mâna la piept.
— „Asta”? Tu vezi cum arată camera asta? Parcă a trecut lupul prin coteț!
Matei a deschis în sfârșit ochii și s-a ridicat în șezut.
— Mamă, stai liniștită. Nu este ceea ce crezi.
— Dar tu de unde știi ce cred eu? a izbucnit Doamna Elena. Arată ca locul unei crime!
Sofia a tras pătura până la bărbie și și-a coborât privirea.
— E un obicei din satul meu, a spus ea încet.
Doamna Elena a rămas cu gura întredeschisă.
— Ce fel de obicei?
— Pentru noroc.
— Noroc? Cu sânge și pene?
Matei a coborât din pat, a îmbrăcat în grabă cămașa aruncată pe un scaun și s-a dus la punga de lângă dulap.
— Mamă, ascultă-ne înainte să te superi.
A desfăcut punga și a scos din ea un pui de găină viu, galben și ciufulit, care a început imediat să piuie.
Doamna Elena s-a sprijinit de dulap.
— Ați dormit cu găina în cameră?
— Cu puiul, a corectat Sofia timid.
— Nu mă interesează dacă este găină, pui sau curcan! Ce caută în camera mirilor?
O nuntă care nu fusese pe placul mamei
Doamna Elena nu o plăcuse pe Sofia de la început.
Nu pentru că fata îi făcuse ceva rău. Sofia fusese întotdeauna respectuoasă. Vorbea frumos, ajuta la masă și nu ridica niciodată glasul.
Problema era alta.
Sofia venea dintr-un sat îndepărtat, dintr-o familie modestă, cu multe obiceiuri pe care Doamna Elena le considera înapoiate. Părinții fetei creșteau animale, munceau pământul și vorbeau cu un accent puternic, care îi făcuse pe unii dintre nuntași să zâmbească pe ascuns.
Doamna Elena își imaginase pentru fiul ei o soție „mai potrivită”.
Poate o profesoară. Poate o funcționară. O fată din oraș, crescută într-o familie cu stare, care să știe să se poarte și să nu aducă în casă obiceiuri cu păsări și superstiții.
Când Matei îi spusese că vrea să se căsătorească cu Sofia, mama lui încercase să-l convingă să mai aștepte.
— Sunteți tineri. Nu vă grăbiți.
— Mamă, avem amândoi douăzeci și opt de ani.
— Nu despre vârstă vorbesc. Nu știi ce înseamnă să unești două familii atât de diferite.
Matei înțelesese imediat ce voia să spună.
— Sofia este o fată bună.
— Nu am spus că este rea.
— Dar nici bună pentru mine nu crezi că este.
Doamna Elena nu răspunsese.
În cele din urmă, nunta avusese loc. Fusese mare, cu muzică, mese întinse în curte și invitați veniți din ambele sate. Sofia dansase până târziu și îi mulțumise soacrei pentru tot ce făcuse.
Totuși, Doamna Elena observase fiecare detaliu care nu-i plăcuse.
Mama Sofiei venise cu un ștergar țesut de mână. Bunica fetei adusese o pâine rotundă și spusese câteva cuvinte despre belșug. Un unchi turnase vin pe prag „ca să meargă căsnicia lin”.
Doamna Elena zâmbise politicos, dar în sinea ei își spusese că toate acestea sunt prostii.
Nu bănuise că dimineața următoare avea să găsească un pui în dormitor.
Explicația Sofiei a lăsat-o fără cuvinte
— Și sângele? a întrebat Doamna Elena, arătând spre pat.
Sofia a întins mâna dreaptă. Degetul arătător era înfășurat într-o bucată de pânză.
— M-am tăiat aseară în bucătărie. Am vrut să tai niște mere pentru Matei și cuțitul a alunecat.
— Și ai șters sângele pe cearșaf?
— Nu. Am intrat în cameră și mi-am scos batista. Cred că au căzut câteva picături.
Doamna Elena a privit-o neîncrezătoare.
— Dar penele?
Sofia s-a uitat spre perna ruptă.
— Puiul s-a speriat în timpul nopții. A sărit pe pat, Matei a încercat să-l prindă și a tras de pernă.
Matei a ridicat mâna.
— Aici a fost vina mea.
— Toată camera este vina voastră, a spus Doamna Elena.
Sofia și-a strâns buzele.
— Bunica mea spunea că, dacă în prima noapte de căsătorie un pui doarme aproape de pat, casa va avea belșug. Și dacă se varsă o picătură de sânge, legătura dintre soți va fi puternică.
Doamna Elena a simțit cum o ia amețeala.
— Adică ai adus pasărea intenționat?
— Da.
— Fără să întrebi pe nimeni?
Sofia a dat încet din cap.
— Am crezut că nu deranjează. Puiul era în pungă, lângă pat. Nu trebuia să iasă.
— Dar a ieșit!
— Da.
— A rupt perna!
— Da.
— A umplut camera de pene!
Sofia a oftat.
— Da.
Doamna Elena s-a așezat pe scaunul de lângă fereastră. Simțea cum furia și spaima se amestecau cu o oboseală adâncă.
— M-ați băgat în mormânt, a murmurat ea.
Matei s-a apropiat și i-a pus mâna pe umăr.
— Îmi pare rău, mamă.
— Ție îți pare rău pentru că te-am trezit.
— Și pentru asta, a recunoscut el.
Doamna Elena l-a privit aspru.
Sofia a coborât din pat și s-a apropiat de soacră. Și-a tras repede un halat peste cămașa de noapte, apoi s-a așezat în genunchi în fața ei.
— Iertați-mă, mamă Elena. N-am vrut să vă sperii.
— Nu-mi mai spune „mamă Elena” când ai găina în dormitor.
— Puiul, a șoptit Matei.
Doamna Elena s-a întors spre el.
— Tu să nu mai vorbești.
Pentru prima dată, Elena a privit-o cu adevărat pe nora ei
Sofia a rămas în fața ei, cu capul plecat.
— La noi, în sat, bunica a făcut așa pentru mama, iar mama pentru sora mea. Eu am crezut că trebuie să fac și eu. Am vrut să fie bine între mine și Matei. Am vrut să mă primească și casa dumneavoastră.
Ultimele cuvinte au fost rostite atât de încet, încât Doamna Elena aproape că nu le-a auzit.
S-a uitat atent la fată.
Până atunci, văzuse în Sofia doar nora pe care nu și-o dorise. Fata de la țară. Tânăra care nu știa toate regulile casei. Străina care îi lua fiul.
În acel moment, a văzut altceva.
O femeie tânără, venită într-o casă în care se simțea judecată. O fată care încerca să își găsească locul și care se agățase de singurele obiceiuri pe care le cunoștea.
— De ce ai crezut că nu te primește casa? a întrebat Elena.
Sofia și-a ridicat privirea.
— Pentru că dumneavoastră nu m-ați primit.
Cuvintele au lovit-o direct.
Matei a încremenit.
— Sofia… a început el.
— Nu, a spus fata. Nu vreau să fiu obraznică. Dar este adevărat. De fiecare dată când vin aici, simt că tot ce fac este greșit. Cum vorbesc, cum gătesc, cum mă îmbrac. Când am adus ștergarul de la mama, l-ați pus în dulap. Când am făcut sarmale, ați spus că sunt prea mari. Când am măturat curtea, ați măturat din nou după mine.
Doamna Elena a deschis gura, dar nu a găsit niciun răspuns.
Toate lucrurile spuse de Sofia erau adevărate.
— Nu am vrut să vă lipsesc de respect, a continuat fata. Doar am vrut să fac ceva care, la noi, înseamnă noroc și familie.
În cameră s-a lăsat liniștea.
Puiul a piuit o dată.
Doamna Elena s-a uitat spre el și a oftat.
— La noi, norocul se face cu muncă, nu cu păsări în pat.
Sofia a zâmbit timid.
— Atunci cobor imediat să ajut.
O dimineață care a început cu scandal și a continuat cu muncă
În mai puțin de jumătate de oră, camera era aerisită, cearșafurile fuseseră strânse, iar penele adunate.
Matei voia să se întoarcă la somn, dar mama lui îl trimisese în curte să repare o scândură ruptă la gard.
— Dacă ești destul de mare să te însori, ești destul de mare și să muncești după nuntă, îi spusese ea.
Sofia coborâse în bucătărie. Spălase vasele rămase de la petrecere, ștersese mesele și începuse să strângă curtea.
Doamna Elena o urmărea de la fereastră.
Fata nu se plângea. Nu se uita urât. Nu vorbea peste măsură.
Când una dintre vecine a trecut pe la poartă și a întrebat dacă mireasa doarme încă, Sofia a răspuns râzând:
— Mireasa a terminat somnul. Acum începe viața adevărată.
Vecina a râs și ea.
Doamna Elena a simțit ceva ce nu voia să recunoască.
O admira.
Sofia muncea repede și cu grijă. Știa să spele vasele fără să risipească apă, să curețe curtea și să hrănească păsările. Când puiul adus în dormitor a fost pus lângă cloșcă, fata l-a mângâiat ușor pe cap.
— Ai făcut destule necazuri pentru o singură dimineață, i-a spus ea.
Doamna Elena a auzit și a zâmbit fără să vrea.
Plăcinta care a schimbat totul
La prânz, Sofia a intrat în cămară și a început să caute făină, zahăr și mere.
— Ce vrei să faci? a întrebat Doamna Elena.
— O plăcintă.
— După rețeta cui?
— A mamei mele.
Elena a ridicat o sprânceană.
— La voi, toate se fac altfel.
Sofia a zâmbit.
— Poate de data asta vă place.
A frământat aluatul încet, cu mâinile pudrate de făină. A întins foile subțiri, a amestecat merele cu scorțișoară și a pus tava în cuptor.
Când aroma a umplut bucătăria, Matei a intrat imediat.
— Ce miroase așa?
— Tu nu primești până nu termini gardul, i-a spus mama lui.
Sofia a râs.
După ce plăcinta s-a copt, fata a tăiat prima bucată și a pus-o pe o farfurie cu margine albastră.
— Pentru dumneavoastră.
Doamna Elena a gustat.
Aluatul era fraged, merele aromate, iar gustul i-a amintit brusc de copilărie. Mama ei făcea o plăcintă asemănătoare, într-un cuptor vechi, înainte ca familia să se mute la oraș.
Elena a mai luat o înghițitură.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Nu vă place? a întrebat Sofia.
— Ba da.
— Atunci de ce plângeți?
Doamna Elena și-a șters repede obrazul.
— Mi-am amintit de mama.
Sofia nu a mai spus nimic. A pus mâna ușor peste mâna ei.
Pentru prima dată, gestul nu i s-a părut nepotrivit.
Conflictul adevărat a ieșit la lumină
După masă, Matei a plecat până în sat să cumpere câteva lucruri. Cele două femei au rămas singure în bucătărie.
Doamna Elena împăturea un prosop, iar Sofia ștergea masa.
— De ce te-ai căsătorit cu fiul meu? a întrebat Elena pe neașteptate.
Sofia s-a oprit.
— Pentru că îl iubesc.
— Asta spun toate miresele.
— Și ce ar trebui să spun?
Elena a ridicat din umeri.
— Poate că ți-a plăcut casa. Pământul. Faptul că Matei are serviciu bun.
Sofia a lăsat cârpa pe masă.
— Dacă voiam avere, nu mă măritam cu Matei.
Din curte s-a auzit un zgomot. Era Matei, care se întorsese exact la timp pentru a auzi ultima propoziție.
— Mulțumesc mult, a spus el.
Sofia a început să râdă.
— Nu asta am vrut să spun.
Elena și-a ascuns zâmbetul.
— Atunci explică.
— L-am ales pentru că este bun. Pentru că, atunci când tata a fost bolnav, a venit în fiecare weekend să ne ajute. Pentru că nu i-a fost rușine să muncească în grădină. Pentru că atunci când alții râdeau de accentul meu, el nu a râs.
Doamna Elena a rămas tăcută.
— Nu vreau casa dumneavoastră, a continuat Sofia. Nu vreau pământul. Vreau doar să nu simt că trebuie să demonstrez în fiecare zi că merit să fiu aici.
Cuvintele ei au rămas în aer.
Elena și-a coborât privirea.
— Poate că am fost prea aspră.
Matei a rămas nemișcat.
Nu își auzise mama spunând niciodată asemenea cuvinte.
— Nu sunt obișnuită să îmi ia cineva fiul, a continuat ea.
Sofia s-a apropiat.
— Nu vi-l iau. Doar îl iubesc și eu.
Casa a început să pară mai mare
În seara aceea, după ce musafirii plecaseră și curtea fusese pusă din nou în ordine, Doamna Elena a intrat în camera mirilor.
Penele dispăruseră. Cearșafurile fuseseră schimbate. Pe noptieră se afla o vază cu flori proaspete.
Sofia împăturea haine.
— Voiam să vă întreb ceva, a spus Elena.
— Da?
— Unde aveți de gând să locuiți?
Matei și Sofia schimbaseră câteva vorbe despre mutarea într-un apartament închiriat, dar nu luaseră o decizie.
— Matei spune că ar fi mai bine să stăm în oraș, a răspuns fata. Ca să nu vă deranjăm.
Elena s-a uitat în jur.
În urmă cu o zi, gândul că Sofia ar putea rămâne în casa ei o deranja. Acum, ideea ca tinerii să plece îi lăsa un gol neașteptat.
— Casa este mare, a spus ea. Prea mare pentru un singur om.
Matei s-a apropiat.
— Mamă?
Doamna Elena și-a pus mâna pe umărul Sofiei.
— Rămâneți aici, dacă vreți. Dar fără găini în dormitor.
Sofia a izbucnit în râs.
— Vă promit.
— Și fără sânge pe cearșafuri.
— Vă promit și asta.
— Și dacă mai ai vreun obicei din satul tău, mă întrebi înainte.
— Bine.
Elena a ezitat, apoi a adăugat:
— Poate îmi și explici. Nu toate obiceiurile sunt neapărat rele.
Sofia a privit-o surprinsă.
— Nici ale dumneavoastră nu sunt.
— Ale mele sunt foarte bune.
— Mai ales cel în care măturați din nou după mine?
Doamna Elena a încercat să rămână serioasă, dar nu a reușit.
Toți trei au început să râdă.
Puiul a primit un nume
În zilele următoare, puiul a rămas în gospodărie. Sofia a vrut să îl ducă înapoi, dar Elena s-a opus.
— După cât m-a speriat, măcar să crească aici.
L-au numit Noroc.
Matei a spus că numele i se potrivește, pentru că, fără întâmplarea din dimineața de după nuntă, cele două femei poate nu ar fi vorbit niciodată sincer.
Viața în aceeași casă nu a devenit perfectă peste noapte.
Doamna Elena continua să creadă că sarmalele Sofiei erau prea mari. Sofia încă punea prea multă scorțișoară în plăcintă. Uneori se certau pentru ordinea din bucătărie sau pentru felul în care trebuia întinsă lenjeria la uscat.
Dar acum, certurile nu mai ascundeau neîncredere.
Erau doar două femei puternice, cu obiceiuri diferite, care învățau să trăiască împreună.
Într-o dimineață, vecina de peste drum a întrebat-o pe Elena dacă este mulțumită de noră.
Doamna Elena s-a uitat spre curte.
Sofia spăla ferestrele, iar Matei încerca să o stropească cu apă. Puiul Noroc alerga printre ei.
— Este o fată bună, a spus Elena.
— Dar nu spuneai că este prea de la țară?
Elena și-a îndreptat spatele.
— Și eu de unde crezi că sunt?
Vecina a zâmbit.
Seara, când Sofia i-a adus o bucată de plăcintă caldă, Elena a prins-o de mână.
— Ai făcut bine că ai venit în casa asta.
Fata a rămas nemișcată.
— Chiar credeți?
— Da. Doar că data viitoare când vrei să aduci noroc, aduci făină, mere și zahăr. Nu păsări.
Sofia a râs și a îmbrățișat-o.
De data aceasta, Doamna Elena nu s-a retras.
A strâns-o la piept ca pe propria ei fiică și a înțeles că nu pierduse un fiu.
Câștigase o familie mai mare.
