Redactia.ro
Home » Stil de viață » Inedit » Doi cumnați au descoperit o comoară în timp ce strângeau gunoiul! S-a aflat că era veche de 1500 de ani

Doi cumnați au descoperit o comoară în timp ce strângeau gunoiul! S-a aflat că era veche de 1500 de ani

GALERIE FOTO (2) Doi cumnați au descoperit o comoară în timp ce strângeau gunoiul! S-a aflat că era veche de 1500 de ani

Doi cumnați au descoperit o comoară în timp ce strângeau gunoiul! La început au crezut că sunt lucruri aruncate de turiști, însă comoara era veche de 1500 de ani. 

Doi cumnați au descoperit o comoară în timp ce strângeau gunoiul! S-a aflat că era veche de 1500 de ani

Doi cumnați au descoperit o comoară în timp ce strângeau gunoiul. Cei doi scafandri amatori au avut o surpriză de zile mari. Voiau să strângă PET-urile și alte gunoaie de pe fundul mării. Se aflau în largul insulei Portitxol din Jávea, din sud-estul Spaniei. Este o zonă turistică foarte căutată, iar turiștii lasă în urma lor tot felul de deșeuri. Luis Lens a văzut ceva care lucește pe fundul mării și a crezut că este o bijuterie pierdută de vreun turist.

La șapte metri adâncime, era o monedă galbenă, iar el a crezut că este o monedă de 10 cenți, scăpată de vreun turist. Ori o bijuterie pierdută. Cei doi s-au întors în apă cu un tirbușon și un cuțit și au săpat mai adânc. Întâi au găsit alte opt monede. Au anunțat autoritățile, iar scufundările ulterioare ale arheologilor s-au găsit alte 45 de monede, potrivit Universității din Alicante.

Așa au descoperit unul dintre cele mai importante tezaure din Europa, din timpul Imperiului Roman. 53 de monede de aur din secolele IV și V, găsite pe fundul mării.

Monedele au fost analizate de oameni de știință si vor fi expuse la muzeu

Oamenii de știință de la Institutul de arheologie și patrimoniu istoric al Universității din Alicante au analizat monedele perfect conservate. Le-au datat între sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Se crede că au fost ascunse de  invadatorii barbari în urmă cu aproximativ 1.500 de ani. Nu există rămășițe de nave scufundate în zona în care au fost găsite, așa că este probabil o ascundere voluntară de la sosirea barbarilor pe coasta Hispaniei, în acest caz, a alanilor. Alanii, șvabii și vandalii au invadat zona în faza finală a căderii Imperiului de Vest, iar puterea politică a romanilor din Peninsula Iberică s-a încheiat în 409 d.Hr.

Proprietarul comorii probabil a murit înainte de a își recupera banii. „Acesta este unul dintre cele mai mari seturi de monede romane de aur găsite în Spania și Europa. Este o descoperire arheologică și istorică excepțională, deoarece investigația sa poate oferi o mulțime de informații noi pentru a înțelege faza finală a căderii Imperiului Roman de Vest”, a spus unul dintre arheologi.

Doi cumnați au descoperit o comoară în timp ce strângeau gunoiul! S-a aflat că era veche de 1500 de ani

Specialiștii au identificat  trei monede care-l prezintă pe împăratul roman Valentinian I, șapte monede care-l prezintă pe Valentinian II, 15 ale lui Teodosie I, alte 17 ale lui Arcadio și 10 ale lui Honorius, potrivit cnnespanol.cnn.com

„Această descoperire ne vorbește despre un context de frică, despre o lume care se sfârșește, cea a Imperiului Roman. Descoperirea ilustrează un moment istoric de extremă nesiguranță cu sosirea violentă a popoarelor barbare în Spania și sfârșitul definitiv al Imperiului Roman în peninsula iberică din 409 d.Hr”, a explicat un arheolog.

Împreună cu monedele, scafandrii au găsit trei cuie, probabil de cupru, precum și urme de plumb care ar fi putut proveni dintr-un cufăr marin grav deteriorat. Jaime Molina Vidal, profesor de istorie antică a declarat că este unul dintre cele mai mari seturi de monede romane de aur găsite în Europa. O singură monedă nu este identificabilă, deoarece inscripția sa este zgâriată. Monedele vor fi restaurate și expuse ulterior la Muzeul Arheologic și Etnografic Soler Blasco din Xàbia.

Explorările arheologice ulterioare din zonă vor fi finanțate de guvernul local din Valencia, care va aloca echipei 17.800 € (21.000 USD). Golful Portitxol este un cunoscut sit arheologic unde au fost descoperite ancore, amfore, rămășițe ceramice și alte artefacte. Molina Vidal și echipa sa intenționează să efectueze mai multe săpături la fața locului în următoarele săptămâni pentru a stabili dacă există nave scufundate în zonele înconjurătoare.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: