Saghin Sabrina
Dragostea ar trebui să fie un sentiment pur, necondiționat, ce nu ar trebui să fie influențat de nimic din exterior. Atunci când vine vorba despre copii, în special cei adoptivi, dragostea ar trebui să fie încă mai profundă și mai sinceră. Aceștia nu au ales să vină în lume în moduri convenționale, dar au nevoie de aceleași sentimente de iubire, sprijin și stabilitate. Din păcate, nu toți părinții adoptivi reușesc să ofere acest tip de iubire.
Și, în cazul surorii mele, acest lucru a devenit evident când a ales să își returneze fiica adoptivă pentru a face loc unui „copil biologic.” Aceasta a fost o decizie care mi-a frânt inima, dar și o lecție despre adevăratul sens al iubirii. Iubirea nu este un obiect care poate fi returnat atunci când nu mai este convenabil. Când o părintele adoptiv face această alegere, aceasta nu doar că afectează un copil, ci întreaga familie.
Sora mea și-a trimis fiica adoptivă la casa de copii
De luni întregi nu o mai văzusem pe Erin, sora mea. Ea trăia într-un alt stat, iar sarcina ei cu băiatul, Noah, părea să fie un moment de bucurie pentru întreaga familie. Însă în momentul în care am ajuns la casa ei, totul părea diferit. Curtea, care odinioară fusese un loc de joacă pentru fiica ei adoptivă, Lily, părea pustie. Toboganul pe care Lily îl iubea și grădina de flori pe care o plantaserăm împreună erau acum doar amintiri. Erin a deschis ușa cu un copil în brațe și ne-a spus că acesta era Noah. Am fost cu toții încântați să-l vedem, dar în același timp aveam o întrebare arzătoare în minte: „Unde este Lily?”
În acel moment, Erin mi-a spus, fără nicio ezitare: „Am dat-o înapoi.”
Cuvintele acestea mi-au lovit ca o lovitură puternică. Nu îmi venea să cred că auzeam așa ceva din gura surorii mele. Întrebându-mă ce înseamnă, am aflat rapid că Lily, fetița care fusese atât de iubită și îngrijită de Erin, fusese dată înapoi. Erin a explicat cu indiferență că, acum că avea un băiat biologic, nu mai avea nevoie de Lily. Și mai mult decât atât, a spus că Lily nu era „cu adevărat a ei,” ca și cum adoptarea ar fi fost un proces superficial și temporar, nu unul care implica iubire și dedicare profundă.
Cuvintele „temporară” și „nu mai am nevoie de ea” mi-au străpuns sufletul. Cum putea cineva să spună asta despre un copil care fusese în familia ta timp de patru ani? Cum putea un părinte să-și abandoneze copilul adoptiv doar pentru că acum avea un copil biologic? Toate acele momente în care o văzusem pe Erin ținând-o pe Lily în brațe, iubindu-o și protejând-o, păreau acum complet lipsite de sens. Cum putea să arunce totul pentru un copil „real” – un copil biologic? Cât de ușor o făcuse!
În acel moment, m-am întrebat cum ar putea cineva să facă o astfel de alegere. Erin, care se lăuda mereu că dragostea este ceea ce face o familie, a spus că a făcut ceea ce era mai bine pentru toată lumea. Dar oare pentru cine era mai bine? Pentru Noah, noul său copil biologic? Sau pentru ea, pentru a simți că are familia completă acum că avea și un băiat?
Dar lucrurile nu s-au oprit aici. După ce am avut o ceartă aprinsă cu Erin, un lucru ciudat s-a întâmplat. Două persoane de la Protecția Copilului au venit la ușa Erinei, anunțând că au fost semnalate îngrijorări legate de comportamentul ei și procesul de adopție. Erin a fost luată prin surprindere, dar chiar și atunci, refuza să își asume responsabilitatea pentru decizia ei. Ea spunea că a făcut totul legal și că nu există nimic de reproșat. Totuși, sistemul de protecție a copilului nu a fost de acord și a început o investigație.
Lupta pentru Lily
În timp ce investigația era în desfășurare, am realizat că nu o puteam lăsa pe Lily să fie doar o victimă a acestei situații. Am început să lupt pentru ea, căutând toate opțiunile posibile pentru a o aduce acasă. Chiar dacă nu eram mama biologică a lui Lily, am simțit că trebuie să o aduc înapoi. Fetița care mă numea „mami” nu putea rămâne singură. Nu puteam lăsa ca iubirea pe care o oferise Erin să fie aruncată atât de ușor, ca și cum nu ar fi însemnat nimic.
Am găsit un avocat și am început să lucrez din greu pentru a obține custodia lui Lily. Procesul a fost lung și dificil, dar am continuat să lupt. Chiar și când începusem să simt oboseala, știam că nu aveam de ales. Lily merita să aibă o viață plină de iubire, o familie care să o accepte și să o iubească, indiferent de cum a venit în viața noastră.
La trei luni după ce Erin a făcut acea decizie devastatoare, am reușit. Lily a venit acasă cu mine. Procesul nu a fost ușor, dar în acel moment am știut că, indiferent de dificultăți, o să fac tot ce e nevoie pentru a-i oferi lui Lily dragostea pe care Erin nu a putut-o oferi. În momentul în care am semnat actele de adopție, am simțit că am câștigat o bătălie. A fost o luptă care nu a fost doar despre legătura noastră biologică, ci despre iubirea pură și necondiționată pe care o meritau amândouă.
În acea zi, când Lily mi-a spus „Mami” pentru prima dată, am știut că, deși viața noastră nu a fost perfectă, noi am fost familia pe care o merita. Deși uneori Lily încă mai trăiește cu temerile ei, știu că iubirea mea pentru ea este tot ce are nevoie pentru a depăși orice obstacol.
În final, Lily a avut ceea ce era mai important: un cămin, o familie care o iubește necondiționat, fără limite și fără condiții. Iar Erin a învățat, în cele din urmă, că dragostea nu este ceva ce poți da sau lua, nu este ceva ce poți returna atunci când îți vine mai ușor. Iubirea adevărată este permanentă, este despre sprijin și despre a oferi copilului tău tot ce are nevoie pentru a crește și a se simți iubit.
