Redactia.ro
Home » Știri » Ea este femeia pe care Laurenţiu Duţă o ţine secretă de 29 de ani! Au fost împreună aproape toată viaţa

Ea este femeia pe care Laurenţiu Duţă o ţine secretă de 29 de ani! Au fost împreună aproape toată viaţa

Laurenţiu Duţă, artistul pe care o ţară întreagă îl cunoaşte de aproximativ 30 de ani, ascunde în spatele său o femeie puternică. Ianula, soţia fondatorului „3 Sud Est”, a păstrat discreţia în tot acest timp.

Cei doi au şi o fiică: Lorena, în vârstă de 15 ani. Cuplul tocmai a împlinit 29 de ani de relaţie.

S-au îndrăgostit în liceu

Laurenţiu Duţă şi Ianula sunt împreună din perioada liceului, însă cei doi se cunosc chiar mai de demult. S-au cunoscut în anul 1993, și chiar dacă erau împreună, artistul a preferat mereu să își țină viața personală departe de ochii curioșilor. Foarte rar a apărut la evenimentele modene cu iubita, apoi soția sa.

Laurențiu și Ianula se iubesc ca în prima zi.

Prima oară am acompaniat-o cu chitara la serbarea şcolii noastre. Eram clasa a VI-a, a VII-a. Ea era mai mică cu doi ani. Mama ei m-a rugat s-o acompaniez. Apoi ne întâlneam şi o salutam.

Nici gând că într-o zi o să fim împreună. Ea în secret mă simpatiza, pentru că eu eram un fel de mica vedetă a şcolii. Cântam cu chitara şi câştigasem Festivalul Cântarea României.

Eram la panoul de onoare al şcolii. Îmi spunea că din când în când mai trecea să-mi vadă poza. Mai târziu ne-am revăzut la un fan club Michael Jackson. M-au atras ochii imediat şi faptul că era retrasă, cuminţică. De atunci, din 1993, am rămas împreună”, a povestit Laurenţiu Duţă la postul Antena Stars.

Şi-a sărbătorit fiica pe scenă

Laurenţiu Duţă a anunţat că fiica lui, Lorena, a împlinit 15 ani, la un festival la care a participat în data de 21 august.

I-am spus «La mulţi ani» de pe scena în care am cântat cu colegii mei de trupă. Şi dacă tot vorbim de trupă, împreună cu ei sărbatorim 22 de ani de când am lansat hitul «Te plac» şi am scos acum o nouă versiune.

După 22 de ani de la lansarea piesei «Te plac» a venit vremea să-i punem o haină nouă. Am păstrat totuşi elemente din varianta originală, dar am adăugat şi sunetele anului 2022″, a mai zis Duţă.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: