Redactia.ro

Elena Lasconi l-ar putea lua în calcul pe Marcel Ciolacu ca premier: „Primarii PNL și PSD să iasă în stradă, să mobilizeze oamenii”

Sustinut de
Marcel Ciolacu și Elena Lasconi

Elena Lasconi, candidata USR în turul doi al alegerilor prezidențiale, a declarat că nu exclude varianta Marcel Ciolacu ca premier. Aceasta a avut o întâlnire la Parlament cu mai mulți oameni de afaceri, precum Dan Șucu, Dragoș Anastasiu, Radu Burnete și Mihai Marcu, pentru a discuta despre viitorul politic al țării.

„Suntem într-un moment critic. Avem de ales între două lumi, între două căi. Între Rusia sau Europa/NATO. Vedem deja că economia începe să se clatine după rezultatul din primul tur. Calea este spre Vest”, a declarat Elena Lasconi într-o conferință de presă organizată după întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri.

Lasconi face apel la unitate 

„Suntem într-un moment de cotitură pentru țară. Aici nu mai e vorba despre partide, nu mai e vorba de politicieni. Aici e vorba de soarta țării. Nu există orgolii. Să știți că în toate discuțiile pe care le-am avut cu toți liderii politici, de ieri, nu s-a discutat absolut nimic despre vreo pretenție de minister, de premier. Încercăm să construim – și asta facem și o să reușim – fără orgolii. Dacă, în trecut, sunt unii deranjați că i-am jignit, eu spun că ura nu își are locul în aceste zile, în aceste momente. Dacă am greșit unii altora, să ne cerem iertare. Eu pot să îmi cer iertare, dacă cineva din aceste partide s-a simțit lezat de vreo declarație pe care am făcut-o. Nu e momentul să avem orgolii. Este în joc soarta României. Și noi construim un guvern pro-european, ca să nu ne ducem înspre Rusia. Sau, mai grav, să punem pe tavă Rusiei țara noastră, pentru care au murit oameni”, a adăugat Lasconi.

PSD, îndreptățit să propună premierul

Întrebată dacă PSD, fiind partidul care a câștigat alegerile parlamentare, este în măsură să propună un premier, Lasconi a răspuns: „Este îndreptățit.”

Legat de Marcel Ciolacu ca potențial prim-ministru, aceasta a precizat: „Dacă își dorește, dar lăsați-mă să negociem și o să vă spun rezultatul.”

Lasconi a adăugat că, în cazul în care Ciolacu ar deveni premier, ar trebui să existe acorduri ferme privind reforme urgente.

„Dacă toți am agrea ca domnul Ciolacu să fie următorul premier, trebuie să punem pe masă câteva reforme foarte clare care urmează să fie făcute. Adică trebuie să reducem din cheltuielile statului, avem un deficit bugetar mare și ar trebui să convenim pe câteva reforme care să fie făcute foarte repede, la anul, în șase luni ar trebui deja să le facem, ceea ce este foarte dificil și sunt sigură că domnul Ciolacu va agrea asta”, a spus candidata USR.

Apel către primarii PSD și PNL

Lasconi a fost întrebată dacă va cere sprijin public din partea PSD pentru turul doi al alegerilor prezidențiale. „Eu cred că sunt suficient de conștienți ca să o facă din proprie inițiativă, adică să spună PSD foarte clar că mă susține la alegerile de duminică, dar nu este suficient”, a explicat ea.

„Îmi doresc foarte mult să pună în mișcare mașinăria de partid și, când spun asta, mă gândesc la primari. Și de asemenea mă gândesc inclusiv la primarii PNL, primarii PSD. Toată lumea trebuie să fie în stradă, să mobilizeze oamenii. E foarte important să reușim duminică să scăpăm de pericolul Rusiei”, a subliniat Elena Lasconi.

„Idei otrăvite dinspre Rusia”

În legătură cu politicile propuse de contracandidatul său, Lasconi a avertizat asupra riscurilor.

„Modelul ăsta nu funcționează nicăieri în lume. Sunt idei otrăvite. Cele mai multe idei care au venit din direcția putinistă și extremistă au provocat un val de ură. Nu o să se mai poată plăti pensii și salarii, fondurile europene se vor opri dacă iese Georgescu președinte. În urmă cu câteva minute am vorbit cu președintele Georgiei, care mă susține. Ați văzut ce se întâmplă în Georgia, violențe în stradă. Noi nu vrem să ajungem acolo. Ca să nu ajungem acolo, trebuie să oprim Rusia. Dacă, Doamne ferește, se va întâmpla asta (n.r. să piardă alegerile), eu voi lupta în continuare pentru România”, a încheiat Lasconi.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: