Grigore Madalina
A trecut un deceniu de la noaptea în care România a devenit țara condamnată la dezastre. 10 ani de când 65 de tineri și-au găsit sfârșitul în Colectiv sau au murit ulterior în spitale care i-au ucis a doua oară. În tot acest timp, țara a schimbat miniștri, guverne.
Am auzit promisiuni, părea că România se trezește la realitate și suntem pregătiți să evităm un al doilea astfel de eveniment. Dar realitatea e mai dură de atât: dacă azi ar avea loc un incident asemănător, România ar fi, din nou, nepregătită, arată cifrele. Există doar 34 de paturi pentru pacienții cu arsuri mari și niciun centru pentru cazurile grave.
30 octombrie 2015: filmul tragediei din Colectiv
30 octombrie 2015. O seară care trebuia să fie despre muzică, bucurie și prieteni s-a transformat, în doar câteva clipe, în una dintre cele mai mari tragedii din istoria României moderne. 153 de secunde. Atât a durat incendiul din clubul Colectiv. Dar efectele lui au mistuit o generație, o țară și încrederea într-un sistem care, zece ani mai târziu, continuă să repete aceleași greșeli.
Trupa „Goodbye to Gravity” își lansa noul album în clubul Colectiv, un spațiu amenajat într-o fostă fabrică din centrul Bucureștiului. Intrarea era liberă, iar în club se aflau peste 350 de oameni — tineri, artiști, prieteni, jurnaliști.
La ora 22:32, focurile de artificii care trebuiau să încheie concertul au atins buretele fonoabsorbant montat pe unul dintre stâlpi. În doar câteva secunde, flacăra s-a întins pe tavan. Ceea ce urma să fie un moment de spectacol s-a transformat într-un coșmar imposibil de oprit.
Incendiul din Colectiv a durat exact 153 de secunde. În acest interval, fumul toxic și focul au invadat clubul. Oamenii au alergat disperați spre ieșire, dar nu aveau unde să fugă.
@divinul1Dupa 9 ani…Fiecare cuvânt este cutremurător și îți dă fiori.♬ sunet original – Alex
Clubul funcționa cu o singură ieșire. Două uși — dintre care una era blocată. Drumul spre exterior trecea printr-un container metalic îngust, în care s-a produs tragedia supremă. Când aerul fierbinte s-a aprins, zeci de oameni au fost prinși între flăcări și fum, sufocați înainte să poată fi salvați.
Mulți s-au împiedicat de o treaptă, în întuneric, în busculada creată. Cei de afară au reușit, într-un final, să deschidă ușa blocată, dar pentru cei prinși în interior era deja prea târziu.
Cine plătește pentru tragedia de la Colectiv?
Clubul Colectiv nu avea autorizație de securitate la incendiu. Și totuși, funcționa de luni de zile, cu avizul Primăriei Sectorului 4.
În 2022, după ani de procese și amânări, cei trei patroni ai clubului au fost condamnați la pedepse între 6 și 11 ani de închisoare. Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 4 la acea vreme, cel care a semnat autorizația de funcționare, a primit 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.
Dar în 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat. Un verdict care a zdrobit orice iluzie de dreptate pentru familiile victimelor.
La scurt timp după tragedie, s-a aflat că doi pompieri de la ISU București-Ilfov verificaseră clubul Colectiv cu câteva luni înainte, dar în loc să dispună măsuri legale, au semnat contracte prin intermediul unei firme private.
Cei doi au fost condamnați la câte 8 ani și 8 luni de închisoare. Însă conducerea ISU București a susținut că nu știa de existența clubului. O minciună demontată ulterior de o investigație GSP, care a arătat că localul figura clar în bazele de date.
Chiar și așa, nimeni din conducerea instituției nu a fost tras la răspundere. Unii au fost doar „suspendați temporar”, apoi reintegrați.
Intervenția de la Colectiv a fost marcată de haos, lipsă de coordonare și neprofesionalism. În 2019, cotidianul Libertatea a publicat imaginile intervenției pompierilor din acea noapte. Filmul arăta un sistem depășit, lipsit de echipamente și de viziune.
Ambulanțele soseau una câte una, fără o centralizare clară. Personalul ISU nu avea măști, nu știa cum să acționeze. S-a improvizat cu pături, cu stingătoare insuficiente, cu disperare.
Mulți dintre tinerii care au scăpat din flăcări nu au scăpat de sistem. Arși, mutilați, în dureri inimaginabile, au fost duși în spitale care nu aveau nici măcar secții specializate pentru arși.
S-au infectat cu bacterii, au murit pe paturi murdare, sub ochii unei birocrații reci. Cazul Andreei, fata care a supraviețuit incendiului doar pentru a fi ucisă de infecții nosocomiale, a rămas simbolic. Tatăl ei, Coriolan Ștefan, a spus dureros:
„La proces, m-au întrebat dacă mi-am iubit fata. Ca și cum iubirea mea era problema, nu nepăsarea lor.”
Alexandru Iancu avea 22 de ani în 2015 și s-a stins din viață la 3 săptămâni după tragedie, fiind a 59-a victimă. Tatăl său, Eugen Iancu, spune că „nu va fi dreptate”.
„Avem de 2 săptămâni în cazul de la Rahova. Pentru mine, tot ce se întâmplă în justiție, în modul în care decurg anchetele, mă trimit iarăși la Colectiv.
Când atunci eram plin de speranță, și ziceam, pot să spun că justiția nu a făcut nimic. Încă i-a protejat pe adevărații vinovați. Nu, nu va fi dreptate.”, a spus tatăl victimei într-un interviu exclusiv pentru redacția.ro.
„Nu este posibil că după ce ai avut un Colectiv, la 10 ani după tu, stat român, să nu fii în stare să construiești un spital. Nu e posibil să nu fii în stare să schimbi o lege de funcționare a spațiului public.
Nu este posibil să nu faci justiție, ci din contră să dai decizii și să pui oameni care îi protejează pe criminali. Pentru că și în Colectiv niște oameni au luat decizii. Bun, a fost accidentul, însă după accident a fost o echipă de specialiști, știți, că se formază o echipă la Ministerul Sănătății care a luat decizii. Da. Eu pe aia îi consider criminali, pe toți.”, a spus Eugen Iancu.
A ucis sistemul medical victimele de la Colectiv?
În seara incendiului, Alexandru Iancu a reușit să iasă pe picioarele lui din clubul Colectiv. Avea arsuri grave, dar încă respira. I-a sunat de mai multe ori pe părinți, încercând să-i liniștească. Le-a spus că e bine, deși nu putea înghiți nici măcar apă din cauza arsurilor severe de pe căile respiratorii.
În acea noapte, tânărul le-a spus medicilor să nu-i amputeze cele trei degete arse. Era chitarist și știa că, fără ele, visul lui s-ar fi sfârșit acolo. La scurt timp, a fost intubat. Tatăl său povestea în 2019 pentru Hotnews.ro că după trei săptămâni de luptă, Alexandru Iancu a murit la Spitalul Sf. Ioan din București. Avea cinci infecții nosocomiale în corp. Prima fusese confirmată pe 2 noiembrie — la mai puțin de trei zile după incendiu.
„La Sf Ioan erau 9 într-o cameră în care a intrat o televiziune cu ministrul, cu crucea roșie ca să aducă, nu știu ce baxuri. Cum e posibil să intri așa? A intrat o altă televiziune la fel cu toate. Despre ce igienă vorbim, despre ce protecție? Deci oamenii ăștia din minister au fost, nu pot să-i numesc altfel de criminali, pentru ceea ce a urmat după. Câți oameni au murit în continuare. Și asta doar pentru că nu s-au luat măsuri. Nu s-a schimbat nimic.
Suntem în același punct. Pentru că suntem mai rău. Dacă pe Alexandru îl scoteau din acea cameră de la Sf Ioan și îl duceau la Vaslui, într-o secție, într-un salon în care să stea singur, izolat și să i se trateze rănile, el scăpa.
Deci atât trebuiau să facă. Să respecte regulile de tratament ale pacientului.
Ori ei nu au făcut treaba asta. Și în continuare nu o fac”, a spus Eugen Iancu pentru redacția.ro.
Ce ar fi însemnat dreptatea în cazul Colectiv?
Dreptatea în cazul Colectiv ar fi trebuit să însemne asumarea clară a responsabilității și o reacție rapidă a justiției. În realitate, procesul s-a întins pe aproape opt ani, timp în care părinții și supraviețuitorii au așteptat ca statul să recunoască ceea ce era evident: tragedia din 30 octombrie 2015 nu a fost un accident, ci doar nepăsare.
Eugen Iancu spune că după întregul incident dreptatea ar fi însemnat multă liniște.
„Probabil că atunci am și zis, cum spunem cu toții, așa a vrut Dumnezeu, a fost un accident. În urma accidentului, niște oameni, sau și înainte, și după, trebuiau să se ocupe, de aia plătim taxe și impozite, ca cineva să aibă grijă să se întâmple niște lucruri conform legii. Din păcate, și în Colectiv, și după, și în tot ce se întâmplă, și în tot ce vedem zi de zi, pe stradă, oriunde mergem, vedem că toate legile sunt încălcate. Și nimeni nu răspunde.”
La 10 ani de la Colectiv, România are doar 34 de paturi pentru marii arși
Pe 30 octombrie 2015, spitalele din România nu mai făceau față numărului mare de victime care ajungeau în unitățile de primiri urgențe. Autoritățile au fost puse atunci în fața unei realități la care nu se gândiseră niciodată: lipsa de secții speciale pentru marii arși.
La 10 ani diferență, România e în aceeași situație: are doar 34 de paturi disponibile (24 pentru adulți și 10 pentru copii) pentru pacienții cu arsuri grave și niciun centru sau spital de mari arși, deși încă diin 2014, cu un an înainte de Colectiv, România primea finanțare de la Banca Mondială să construiască centre pentru mari arși la Iași, Timișoara, Târgu Mureș și București.
„Aveam finanțare, 250 milioane de dolari de la Banca Mondială pentru construcția cinci centri de Mare Arși.
Iași, Târgu Mureș, Timișoara și două în București. Unul la Grigore Alexanderescu de copii și unul la Bagdasar Arseni de adulti. Deci erau banii din 2014.
Nu au fost banii luați, s-a pierdut acel contract, s-a resemnat unul și s-a renunțat la Iași și s-a renunțat la București de adulti. A rămas Târgu Mureș și Timișoara la care se lucrează și Grigore Alexanderescu București, Spitalul de Copii care, din păcate, însă nu știu, se mișcă foarte greu. Nu înțeleg ce s-a întâmplat acolo.
Eu mă întreb mereu oare dacă la Ministerul Sănătății era Preafericitul Daniel să nu cumva aveam spitale? Pentru că, omul ăla se pare că da, este un administrator.
Un om care știe să obțină bani și care știe să-i folosească. Ceea ce nu vedem la miniștrii noștri. A construi un spital nou înseamnă reguli. A respecta acele reguli înseamnă că doctorul medic, nu mai pleacă la ora 12 din spitalul de stat și se duce alături la clinica privată unde face operații pe bani. Dar lucrul ăsta nu convine.
Deci nu doar politicenii au o problemă. Avem noi toți și oamenii o problemă. Tot sistemul. În strainatate nu există așa ceva. Acolo ești la stat, ești la stat, ești la privat, ești la privat. În momentul în care te ocupi de tratarea marelui ars, care într-adevăr este un tratament costositor și de lungă durată, trebuie să respecti niște reguli. Se pare că în România nu ne prea plac regulile.”, a declarat Eugen Iancu.
A fost sistemul medical din România depășit de situație?
În noaptea de 30 octombrie 2015 și în zilele care au urmat, spitalele nu aveau suficiente locuri, echipamente pentru pacienți cu arsuri grave și nici personal pregătit pentru o astfel de situație.
Tragedia a scos la lumină un adevăr dur: România nu avea nici atunci, și nu are nici acum, un sistem medical capabil să gestioneze o catastrofă majoră.
„Eu am fost cu dosarul, pe la spitale de mari arși din Europa, și toți mi-au spus că nu trebuie să fii un specialist ca să vezi unde s-a greșit. În cazul fiului meu au fost 5 antibiotice cu spectru larg, alea s-au dat preventiv. Se știa unde intră pacientul.
Se știa că odată introdus în sala de operație, în ATI, secția din spital, se va umple de bacterii, care omoară. Și din acei de tineri care au murit în spitale, normal, au fost unii care au avut arsuri foarte grave, n-aveau clar nicio șansă de supraviețuire, dar toți au fost infectați, suprainfectați. Și asta, să știți, a fost una dintre cauzele principale”, a completat tatăl victimei de la Colectiv.
La zece ani de la tragedia din Colectiv, România încă poartă urmele acelei nopți, nu doar în amintirea victimelor, ci și în fisurile unui sistem care a eșuat atunci și continuă să o facă. Spitalele încă nu pot trata marii arși, iar promisiunile politice s-au transformat în tăcere. România de azi nu e mai sigură decât cea din 2015, ci e mai obișnuită cu tragediile.
