S-a dat startul sezonului estival din acest an, tocmai de aceea din ce în ce mai multe persoane au luat deja cu asalt plajele în minivacanța de Rusalii. Proprietarii hotelurilor sau ai restaurantelor au pregătit cele mai bune oferte pentru clienții lor, iar prețurile la mâncare sunt ideale pentru orice buzunar.
Dacă anul trecut se înregistrase o creștere uriașă a prețurilor pe litoral, în 2023 lucrurile par că s-au schimbat semnificativ. O ciorbă, indiferent de felul ei, poate fi achiziționată fără să îți dea o gaură în buget dintr-un restaurant din Eforie Nord.
Cât costă o ciorbă într-un restaurant din Eforie Nord în iunie 2023
Pentru că au beneficiat de mai multe zile libere, românii au făcut tot posibilul pentru a ajunge la mare, mai ales că vremea a ținut cu ei. Astfel, o mulțime de persoane au ajuns să se bucure de preparatele culinare din Eforie Nord. Unul dintre turiști a simțit nevoia să îi convingă pe toți prietenii săi de pe Facebook să dea o fugă până la mare, așa că a postat lista cu prețuri.
Se pare că pentru o ciorbă de perișoare, de pui sau pentru o supă de pui va trebui să scoți din buzunar 15 lei. Din meniu nu lipsește nici ciorba de burtă, care este cea mai scumpă și costă 17 lei. De asemenea, în același restaurant din Eforie Nord puteți servi o ciorbă de văcuță, de pui a la grec sau de pește pentru numai 16 lei. În cazul în care există persoane care nu vor o ciorbă cu carne, pot opta pentru una de legume sau de fasole care costă 11 lei.

Câți bani poți plăti pentru felul principal în Eforie Nord, în 2023
Așa cum era de așteptat, nu lipsește nici lista cu preparatele culinare pentru felul principal. Proprietarul restaurantului s-a gândit la toate, motiv pentru care a adăugat tot felul de produse pentru toate gusturile. Nici în acest caz, prețurile nu depășesc suma de 20 de lei.
Pentru o porție de cârnați proaspăt prăjiți clienții vor avea de plătit 11 lei, în timp ce pentru o porție de pulpe de pui la tavă prețul va fi de 12 lei. Iubitorii de crispy se pot bucura de 100 de grame de piept de pui pentru 14 lei, iar ficățeii de pui la tigaie sunt si ei nelipsiți, o porție de 100 de grame costând 15 lei.
Cei care doresc ceva mai special, pot opta pentru șnițel din piept de pui, pulpe de pui la grătar, frigărui din piept de pui, pulpe de pui dezosate la grătar, ceafă de porc la grătar sau file de porc tot la grătar, pentru numai 16 lei. Atunci când vine vorba de garnituri, cu doar 9 lei puteți comanda cartofi prăjiți, cartofi țărănești, cartofi natur sau orez cu legume.





















