Mirela Loșniță
Realizările extraordinare ale lui Felix Baumgartner și felul în care a trăit cu frica: „Și eu o am, a devenit prietena mea”. Așa a ajuns un copil care visa să zboare ca păsările să devină regele imposibilului. L-au întrebat, înainte de salt, dacă avea vreo teamă în legătură cu acest pas spre necunoscut.
Felix Baumgartner stătea în lobby-ul unui hotel din Londra, cu aerul condiționat pornit — nu contează care. Întrebările de acest fel îi fuseseră adresate de zeci, poate sute de ori. Dar nu era neapărat vina jurnaliștilor. Unele lucruri par de nepătruns, aproape mistice, fiindcă ating granița dintre viață și moarte și devin greu de înțeles potrivit gazzetta.it.
Baumgartner nu s-a eschivat nici de această dată
„Teamă? Sigur că există. E ceea ce mă împiedică să trec dincolo de limită.”
Era deja omul care se aruncase dintr-un balon aflat la 38.969,4 metri altitudine, deținătorul recordului pentru cel mai înalt salt înregistrat la acea dată, cel care atinsese viteza de 1.357,64 km/h și care spărsese bariera sunetului fără ajutorul unui aparat de zbor.
„Totuși, fiind implicat de mult timp în misiuni extreme, am învățat să folosesc frica în favoarea mea. Frica a devenit prietena mea.”
Există ceva întunecat în acești oameni care trăiesc la limită. Merg pe sârmă, la marginea imposibilului. Iar uneori, imposibilul îi doboară.
Din Salzburg – către necunoscut
Baumgartner s-a stins la 56 de ani. A murit după ce s-a prăbușit într-o piscină, în timpul unui salt cu parapanta la Porto Sant’Elpidio, în provincia Fermo. S-a născut în 1969, la Salzburg — anul în care Apollo 11 a ajuns pe Lună. Era epoca cursei spațiale, o perioadă în care era de ajuns să pornești televizorul ca să vezi astronauți, alte lumi, alte visuri.
Felix a visat mereu să zboare. „Când eram copil, îmi doream să pot zbura ca o pasăre”, a declarat pentru CNN. Voia să sară cu parașuta și să piloteze elicoptere. Și-a îndeplinit ambele visuri.
„Aerul este locul în care mă simt acasă.”
A făcut prima săritură la 16 ani. Apoi, când a venit timpul să intre în armată, nu a avut nicio ezitare: s-a dedicat parașutismului.
Dar în el exista o chemare spre incredibil — o chemare care a început să prindă formă în anii ’90. În 1999, a stabilit recordul de înălțime pentru un salt dintr-o clădire, aruncându-se de la 452 de metri, din Turnurile Petronas, Malaezia. Mai târziu, la Rio de Janeiro, a realizat controversatul salt de pe statuia lui Hristos Mântuitorul — de la aproximativ 29 de metri, pe care l-a numit cel mai jos base jump din lume.
Dar nu era suficient.
„Era palpitant, dar simțeam că mă repet. Voiam altceva”, a scris într-un articol pentru Newsweek.
Ideea care i-a schimbat viața
Mulți parașutiști privesc cerul cu dorința de a zbura mai sus sau de a-și doborî propriile recorduri. „În 2005 mi s-a propus ideea de a sări cu parașuta din stratosfera Pământului. Am vorbit cu prietenul meu Art Thompson, un om de știință foarte inteligent, și am început să construim o echipă.”
Într-o zi, aeronautul Ivan Trifonov i-a înmânat o foaie.
„Pe acea foaie erau două imagini: una cu un balon imens, cealaltă cu un astronaut în costum.”
Trifonov voia ca Felix să sară de la 50 de kilometri altitudine, să cadă spre Pământ cu dublul vitezei sunetului, din partea inferioară a unui vehicul spațial. Urma să aterizeze în Gosau, un sat austriac de munte.
„Spunea că vorbise deja cu primarul. Mi s-a părut absurd, așa că i-am mulțumit și nu l-am mai contactat.”
Mai târziu, un om de afaceri american i-a propus un proiect similar. „Și acesta părea ireal, dar am simțit că trebuie să fie un semn.”
Șapte ani nu s-a gândit la altceva: să se arunce din stratosferă. O nebunie care devenise plan. O viziune. Între timp, Felix a mai făcut salturi neoficiale: de pe cel mai înalt zgârie-nori din Taipei (interzis apoi pe viață în Taiwan), de pe viaductul Millau, cel mai înalt pod din lume, sau în peștera Mamet din Croația.
„Oamenii sunt fascinați de cer pentru că pare de neatins.”
„Mintea mea era obsedată de Red Bull Stratos. Trei săptămâni de antrenamente intense și teste, apoi o pauză. Dar nici nu te puteai bucura de acea pauză. Misiunea era prea mare.”
Așa i-au spus: Fearless Felix. Dar era un mit.
Baumgartner a spus mereu că a sări din asemenea înălțimi nu este ușor.
„Nu sunt dependent de adrenalină. N-a fost niciodată despre emoție. Eu iubesc provocările și mă simt acasă în aer, cum se simt marinarii pe mare sau alpiniștii pe munte. Sigur că adrenalina contează, dar nu este esențială: mereu a fost vorba despre obiective și felul în care le atingi.”
Saltul din 2012
Felix nu căuta divinul, nici nemurirea. Avea vise simple.
Când era mic, se urca în copaci ca să privească păsările. Dacă nu erau destul de înalți, urca pe acoperișuri.
„Îmi plăcea să văd lumea de sus.”
Tot ceea ce avea să devină saltul istoric din 2012 era deja acolo, în copilul care privea cerul.
Pe 14 octombrie 2012, la ora 19:09, Felix s-a lansat în gol dintr-o capsulă presurizată, aflată la 39 de kilometri deasupra Pământului. A căzut cu o viteză de 1,25 ori mai mare decât cea a sunetului. A reușit să iasă dintr-o spirală periculoasă care ar fi declanșat parașuta de siguranță, ratând astfel obiectivul.
„Mulți tineri mă consideră acum Felix fără frică, dar eu sper să fac frica cool. Toți trebuie să știe că și Felix are frică. Așa pot învăța să-și înfrunte propriile temeri.”
„La început, vedeam costumul ca pe un handicap. Persoanele cu dizabilități trebuie să găsească metode să conviețuiască cu propriile limitări.”
A aterizat în New Mexico.
„Când ești acolo, nu te mai gândești la recorduri. Vrei doar să ajungi acasă.”
La conferința de presă, New York Times l-a întrebat: „Ce simți?”
Felix a zâmbit:
„Credeți-mă, când ești sus, în vârful lumii, devii umil. Nu mai e vorba de cifre. E doar despre a te întoarce acasă.”
A spus că va deveni pompier sau salvator montan. Nu s-a întâmplat chiar așa. A devenit pilot de elicopter, a acumulat sute de ore de zbor, a intrat în echipa The Flying Bulls. A concurat în 24 de ore de la Nürburgring, ajungând pe locul 9. A debutat și în box profesionist la categoria semigrea — și a câștigat la puncte.
Dar cu adrenalina a încheiat.
„Am atins un vârf. Nu trebuie să-l mai depășesc.”
Un an mai târziu, Felix l-a întâlnit la cină pe idolul său, Neil Armstrong.
L-a întrebat: „Ce ai simțit când ai pășit pe Lună?”
Armstrong a răspuns:
„Nu m-am gândit că pășesc pe Lună. Mă gândeam că îmi fac treaba.”
Așa gândea și Felix.
Misiunea sa a fost colectivă: peste 8 milioane de oameni l-au urmărit live pe YouTube.
„Au văzut, în direct, cum cineva se ridică până în stratosferă. Dar ce a urmat i-a fascinat și mai tare.”
Chiar înainte să sară, a spus:
„Uneori trebuie să urci foarte sus ca să înțelegi cât suntem de mici.”
