Saghin Sabrina
Într-o dimineață liniștită, Dmitri se afla în fața unui apartament vechi, privind cu atenție către o fereastră din care o fetiță i se părea că face cu mâna. Imaginile pe care le văzuse de la fereastra casei sale erau clare, dar totul părea un coșmar nereal. Era o fetiță blondă, cu ochii mari și triști, care părea să îl cheme într-un mod enigmatic. Așa a ajuns să bată la ușa unui bătrân, care locuia în apartamentul din față. Bătrânul îl întâmpină cu o față brăzdată de riduri adânci, ochii umflându-se de lacrimi și de durere. Totul părea ieșit dintr-un vis, iar întâlnirea celor doi părea să se transforme într-un punct de cotitură pentru amândoi.
„Cu ce vă pot ajuta?” întreabă bătrânul cu o voce slabă și răgușită, iar Dmitri, care se simțea copleșit de întregul context, răspunde ezitant: „Am observat o fetiță care face cu mâna de la fereastră, în acest apartament…”
Reacția bătrânului este una neașteptată. Ochii i se măresc, iar mâna care susținea tocul ușii începe să tremure. „O fetiță?” întreabă el, ca și cum nici el nu și-ar fi dorit să creadă în ceea ce auzea. Dmitri dă din cap, încercând să înțeleagă ce se întâmplă. Totul pare să fie conectat la un mister adânc, iar bătrânul, cu un amestec de durere și speranță în privire, îl invită pe Dmitri să intre.
Un bărbat a observat cum o fetiță tristă din casa de vizavi îi face cu mâna în fiecare zi de la fereastră
Dmitri pătrunde în apartamentul bătrânului, un loc care pare înghețat în timp, cu o atmosferă apăsătoare și cu miros de tămâie și lumânări. Un masaj de flori uscate, jucării vechi și fotografii prăfuite îl întâmpină. În mijlocul acestui decor, bătrânul ridică o fotografie dintr-o cutie și o întinde spre Dmitri. Era o fetiță cu păr blond prins în codițe și cu ochi mari, triști, purtând o rochiță albastră. „Este ea”, răspunde Dmitri, simțind un fior rece pe șira spinării.
„Da, aceasta este Sofia, nepoata mea. A murit acum șase luni, într-un accident… Tocmai se împlinesc șase luni azi”, răspunde bătrânul, cu ochii plini de lacrimi. Dmitri, complet șocat, încearcă să înțeleagă cum este posibil ca fetița să fie văzută în viață, chiar azi dimineață, la fereastra acestui apartament.
Bătrânul povestește că, după moartea Sofiei, el a început să o vadă din nou, apărând lângă fereastra ei preferată, la o săptămână după înmormântare. „Poate că încearcă să ne spună ceva”, adaugă bătrânul. De atunci, Sofia apăruse de mai multe ori, dar nimeni nu-l credea. Fiica sa, mama Sofiei, se mutase din apartament, nu putând suporta amintirile dureroase.
Dmitri, copleșit de toată această poveste, întreabă ce s-a întâmplat cu fetița. Bătrânul începe să-i povestească despre tragedia care a avut loc, despre cum Sofia, în vârstă de șapte ani, căzuse pe fereastră în timp ce se juca în camera ei. Grilajul de protecție de la fereastră s-a rupt, iar Sofia a căzut. Bătrânul povestește că, în momentul când a ajuns acasă, era deja prea târziu.
„Eu eram la cumpărături. Când am ajuns, era deja prea târziu”, continuă bătrânul, cu ochii plini de regrete. Însă bătrânul încearcă să găsească răspunsuri: „Poate că nu a fost un accident. Poate că a fost ceva intenționat.” Și, privind spre camera în care se jucase Sofia, bătrânul șoptește: „Asta era camera ei. Uneori o simt aici.”
Cu pași greoi, Dmitri îl urmează pe bătrân, iar împreună ajung în camera fetiței. Aici, totul părea neatins, ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc. Fereastra cu grilajul nou era încă acolo, iar atmosfera era apăsătoare. „Ea te-a chemat aici”, spune bătrânul. „Trebuie să fie un motiv.”
Dmitri se apropie de fereastră și își îndreaptă privirea spre apartamentul său. De acolo, poate vedea perfect fereastra bucătăriei lor. În acel moment, își dă seama că soția lui petrece mult timp în acea cameră. „Soția mea… Ea lucrează acasă și este des în bucătărie”, murmura Dmitri, în timp ce bătrânul începe să povestească despre bunica Sofiei.
„Bunica Elena, din partea tatălui, a venit la Sofia înainte de accident. A avut o ceartă urâtă cu mama Sofiei și a amenințat că o va lua. A doua zi, Sofia a căzut.”
Dmitri simte un fior rece pe șira spinării, iar bătrânul întreabă dacă Dmitri crede că bunica ar fi putut face ceva la grilaj. Dmitri, cu inima bătându-i puternic, își dă seama că există o legătură între ce a văzut și ce i-a povestit bătrânul. „Sofia știa ceva”, șoptește Dmitri.
Într-un colț al camerei, Dmitri observă o cutie veche de metal, parțial acoperită de o păturică. Înăuntru se află o serie de obiecte valoroase pentru Sofia: desene, pietricele colorate și un telefon vechi, care părea să fie al fiicei bătrânului. Dmitri găsește cheia și deschide cutia. Înăuntru, sunt câteva fotografii, dar și o serie de note din jurnalul fetiței.
„Astăzi bunica Elena a venit din nou când mama era la serviciu. A spus că mă va lua cu ea curând… Mi-e frică”, scria Sofia într-o notă. Următoarea notă era și mai tulburătoare: „Am văzut-o pe bunica umblând la fereastra mea ieri. Când m-am apropiat, a făcut ca aranjeze perdeaua, dar am văzut că avea o șurubelniță în mână.”
Dmitri și bătrânul se uită unul la altul, șocați de aceste descoperiri. „Trebuie să mergem la poliție”, spune Dmitri, simțind că acest mister trebuie să fie rezolvat.
Descoperirea adevărului
În zilele următoare, poliția redeschide cazul Sofiei, iar grilajul original este găsit într-un container de gunoi, cu șuruburile slăbite intenționat. Bunica Sofiei, Elena, este interogată și mărturisește că a vrut să rănească fetița, nu să o ucidă, dar dorința de a o lua de la mama ei a dus la tragedie.
Pentru familia Sofiei, adevărul adus de aceste dovezi oferă o oarecare liniște, dar nu poate șterge durerea pierderii unei fetițe minunate. Pentru Dmitri, această experiență îl schimbă profund. Începând să aprecieze semnele subtile și intuiția, el își schimbă perspectiva asupra lumii. Uneori, când trece pe lângă fosta cameră a Sofiei, are senzația că o vede pe fetiță făcându-i cu mâna, nu într-un gest de disperare, ci într-un semn de rămas bun.
