Catedrala Națională din București își redeschide porțile în perioada sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei și a Zilei Naționale. Patriarhia Română a transmis programul oficial al slujbelor și intervalele în care credincioșii pot vizita lăcașul de cult.
Catedrala a fost închisă în perioada 15–29 noiembrie pentru continuarea lucrărilor de pictură în mozaic și pentru intervenții la instalațiile interioare.
Programul slujbelor din 30 noiembrie – Sfântul Andrei
Pe 30 noiembrie, Catedrala Națională va fi deschisă credincioșilor începând cu ora 7.00. Între 7.00 și 10.00, vor avea loc slujbele Miezonopticii, Utreniei și Ceasurilor, urmate între 10.00 și 13.00 de Sfânta Liturghie arhierească.
Toate slujbele se vor desfășura în interiorul Catedralei, iar accesul va fi liber, locurile fiind ocupate în ordinea sosirii.
Racla cu moaștele Sfântului Apostol Andrei și baldachinul acesteia vor fi scoase pentru închinare în pridvorul deschis al Catedralei, începând cu ora 7.00. Icoana în mozaic a Sfântului Andrei va rămâne aici până la ora 19.00, când va fi readusă în Catedrală.
Slujba de Tedeum de Ziua Națională – 1 Decembrie
Pe 1 Decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale, în interiorul Catedralei Naționale va avea loc tradiționala slujbă de Tedeum, începând cu ora 12.00. Aceasta va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Accesul credincioșilor este permis începând cu ora 11.00, tot liber și în ordinea sosirii. După slujbă, Catedrala va rămâne deschisă până la ora 19.00.
Programul de vizitare din 2 decembrie
Catedrala Națională va putea fi vizitată pe 2 decembrie, în intervalul 11.00–19.00, fără restricții speciale.
Închiderea pentru lucrări în perioada 3–23 decembrie
Începând cu data de 3 decembrie, Catedrala Națională va fi din nou închisă pentru continuarea lucrărilor interioare și va rămâne astfel până pe 23 decembrie.



















