Redactia.ro
Home » Știri » Finanțare nerambursabilă pentru o categorie de români. Se dau fonduri până la 200.000 de Euro

Finanțare nerambursabilă pentru o categorie de români. Se dau fonduri până la 200.000 de Euro

Finanțare nerambursabilă pentru o categorie de români. Se dau fonduri până la 200.000 de Euro

Începând cu data de 17 iunie 2024, antreprenorii care operează în sectorul HoReCa au ocazia să acceseze fonduri nerambursabile de la stat, în valoare de până la 200.000 de euro. Aceste fonduri sunt destinate întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și persoanelor fizice autorizate (PFA-uri) care desfășoară activități în destinații balneare și balneoclimatice atestate de Executiv.

Finanțare nerambursabilă pentru o categorie de români

Ajutorul financiar oferit de stat este destinat modernizării și dezvoltării infrastructurii turistice. Beneficiarii pot folosi acești bani pentru a extinde și reabilita unitățile de cazare, restaurantele și zonele de tratament. În plus, finanțarea poate fi utilizată pentru construirea sau modernizarea obiectivelor culturale, sportive sau de agrement din stațiunile respective.

Investiții eligibile

Printre investițiile eligibile se numără:

  • Modernizarea amfiteatrelor în aer liber
  • Construirea și întreținerea terenurilor de sport
  • Amenajarea piscinelor
  • Crearea și echiparea centrelor de închiriere pentru biciclete și trotinete

De asemenea, fondurile pot fi folosite pentru achiziționarea de echipamente, mobilier sau aparatură necesară pentru tratamentele specifice oferite în aceste destinații.

Condiții de cofinanțare

Este important de menționat că această finanțare nerambursabilă acoperă doar până la 50% din cheltuielile eligibile ale proiectului, restul de 50% urmând să fie asigurat de către beneficiari prin cofinanțare.

Obiectivul schemei de ajutor

Potrivit Ordinului MEAT 181/2023, obiectivul principal al acestei scheme de ajutor de minimis este de a stimula operatorii economici din stațiunile balneare și balneoclimatice să realizeze investiții semnificative în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă și de agrement. Aceste investiții sunt esențiale pentru diversificarea ofertei și îmbunătățirea calității serviciilor turistice și conexe.

„Obiectivul schemei de ajutor de minimis îl constituie stimularea operatorilor economici din stațiunile balneare și balneoclimatice pentru a realiza investiții în infrastructura turistică, balneară, culturală, sportivă și de agrement.

În vederea diversificării ofertei și creșterii calității serviciilor turistice și conexe din aceste destinații, precum și pentru acoperirea cheltuielilor aferente formării profesionale a personalului angajat în domeniul HORECA”, se preciează în Ordinul MEAT 181/2023, arată avocat.net.

Procedura de aplicare

Reprezentanții IMM-urilor și PFA-urilor interesați de acest program pot începe să depună cererile de finanțare și documentele necesare începând cu data de 17 iunie 2024, la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) din Calea Victoriei, nr. 152, București. Momentan, durata exactă a perioadei de înscriere nu a fost specificată.

Astfel, această inițiativă reprezintă o oportunitate semnificativă pentru antreprenorii din domeniul HoReCa de a accesa fonduri substanțiale pentru dezvoltarea și modernizarea afacerilor lor. Prin investițiile realizate cu ajutorul acestor fonduri, se urmărește nu doar creșterea competitivității acestor afaceri, ci și îmbunătățirea generală a infrastructurii turistice din destinațiile balneare și balneoclimatice din România.

Ajutor financiar de la stat pentru fermieri

Prin intermediul altor fonduri decât cele manționate mai sus, fermierii români vor beneficia de un ajutor financiar promis de autorități pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina. Această măsură va oferi un sprijin semnificativ cultivatorilor, precum și crescătorilor de porci și păsări, care vor primi 100 de euro pe hectar sau pe unitate de animale crescute.

România a crescut considerabil subvențiile pentru agricultură în ultimii 10 ani, ajungând la miliarde de euro. Cu toate acestea, utilizarea acestor fonduri nu a fost întotdeauna eficientă, iar productivitatea agricolă rămâne sub media Uniunii Europene. Cererea mare din partea fermierilor a determinat autoritățile să suplimenteze fondurile alocate, adăugând bani în plus față de cei 800 de milioane de lei promiși inițial, potrivit protv.

Ajutorul financiar, în valoare de un miliard de lei, va fi distribuit sub formă de subvenții pentru crescătorii de porci, păsări și pentru cultivatori. Acest sprijin va fi disponibil atât pentru persoanele fizice, cât și pentru firme. Cultivatorii vor primi 100 de euro pe hectar, crescătorii de porci vor primi aceeași sumă pentru trei porci crescuți pentru consum, iar crescătorii de păsări vor primi bani pentru 142 de pui de carne sau 71 de găini ouătoare.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: