Zi de coșmar pentru fostul internațional român Ionel Ganea. Fiul său în vârstă de doar doi ani luptă pentru viață după un accident rutier grav provocat chiar de tatăl său, vineri, 9 mai 2025. Tragedia s-a petrecut pe Drumul Județean 104C, între localitățile Hurez (comuna Beclean) și Făgăraș, în județul Brașov. Potrivit primelor informații, fostul atacant al naționalei a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar impactul a fost devastator pentru copilul aflat în autoturism.
Fiul de 2 ani al lui Ionel Ganea, între viață și moarte după un accident grav provocat de fostul fotbalist
În urma coliziunii, Ionel Ganea nu a mai așteptat sosirea echipajelor medicale, ci și-a luat copilul în brațe și a pornit în grabă către spitalul din Făgăraș. Acolo, micuțul ar fi intrat în stop cardio-respirator, fiind resuscitat de echipa medicală. După stabilizare, a fost preluat de un elicopter SMURD și transferat în regim de urgență la Spitalul Județean Târgu Mureș, unde a fost operat în aceeași seară.
„Prognosticul e foarte rezervat”
Mariana Moldovan-Negoiță, purtătorul de cuvânt al spitalului din Târgu Mureș, a oferit primele detalii oficiale despre starea băiețelului:
„Pacientul a ajuns cu politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral grav, stop cardiorespirator, resuscitat la Spitalul din Făgăraș. A intrat de urgență în operație, în jurul orei 19:30. Prognosticul e foarte rezervat”, a declarat Mariana Moldovan-Negoiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Târgu Mureș, potrivit Știri pe Surse.
Micuțul se află acum internat la Terapie Intensivă, iar medicii fac tot posibilul pentru a-i salva viața. Până în acest moment, evoluția stării de sănătate este incertă, iar orice oră contează.
Anchetă în desfășurare. Copilul era pe scaunul din față
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs accidentul. Unul dintre martorii prezenți la fața locului a declarat că băiatul se afla pe scaunul din dreapta față al autoturismului, deși legislația rutieră interzice clar transportul copiilor sub 12 ani pe locurile din față și impune folosirea scaunelor speciale de siguranță pentru copiii sub trei ani.
„Ce s-a întâmplat acolo… copilul era în dreapta. Dreapta faţă”, a spus un martor, potrivit Observator News.
Surse din anchetă susțin că nu este prima dată când Ionel Ganea a fost surprins transportând copilul în față. Potrivit Gazetei Sporturilor, fostul fotbalist ar fi fost avertizat anterior de polițiști pentru o situație similară. Cu toate acestea, nu a luat măsurile legale pentru a preveni astfel de riscuri.
Potrivit Codului Rutier, copiii sub trei ani trebuie transportați doar în scaune omologate, special concepute pentru vârsta și greutatea lor. De asemenea, minorii sub 12 ani nu pot fi transportați pe scaunele din față, indiferent de sistemul de prindere folosit. Nerespectarea acestor reguli atrage sancțiuni și, în cazuri tragice precum acesta, poate pune vieți în pericol.
Știrea accidentului și starea gravă a fiului lui Ionel Ganea au provocat un val de emoție în rândul comunității sportive și a opiniei publice. Mesaje de susținere au început să curgă pe rețelele de socializare, oameni simpli și foști colegi ai sportivului exprimându-și speranța că băiețelul va învinge lupta cu viața.