Redactia.ro

Fiul lui Emi Pian și iubita sa, săltați de mascați și aduși în cătușe la DIICOT. Gabriel Duduianu, mesaj dur: „Să-l bage Dumnezeu în Pământ!”

Emi Pian

Descinderi de amploare au avut loc miercuri, 30 iulie, în București și în alte trei județe, într-un dosar de crimă organizată care vizează clanurile Duduianu (Pian) și Purcel. Procurorii DIICOT, în colaborare cu polițiști ai Serviciului Grupuri Infracționale Violente, au pus în aplicare 38 de mandate de percheziție domiciliară. Printre persoanele aduse la audieri s-au numărat și fiul lui Emi Pian, Gabriel Cristian Duduianu, cunoscut drept Aly Pian, dar și iubita acestuia.

Descinderi de amploare

Membrii celor două grupări sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani. Conform anchetatorilor, aceștia ar fi racolat tinere prin metoda „loverboy”, promițându-le relații stabile sau căsătorie, pentru ca ulterior să le exploateze sexual în mai multe state europene, scrie Cancan. 

Ancheta a scos la iveală faptul că victimele erau atrase în capcane emoționale prin promisiuni false, iar după ce dezvoltau o dependență afectivă față de agresori, acestea erau transportate și adăpostite în locații din România, dar și din străinătate – Elveția, Austria, Spania, Germania, Olanda, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Slovacia și Cehia. Tinerele erau apoi constrânse psihic și fizic să practice prostituția, în beneficiul material al suspecților.

Procurorii au identificat până în prezent 15 victime, unele dintre ele fără posibilitatea reală de a depune plângeri, din cauza controlului exercitat asupra lor de către membrii rețelei. Activitatea infracțională a fost documentată din anul 2021, grupările funcționând pe structuri piramidale, cu lideri, coordonatori și executanți, în special membri ai aceleiași familii.

Fiul lui Emi Pian, furios pe scările DIICOT

Gabriel Duduianu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT, vizibil iritat de întreaga operațiune. Acesta a ținut să transmită un mesaj celor pe care îi consideră vinovați pentru descinderile de astăzi, spunând: „Cine a făcut așa ceva să-l bage Dumnezeu în Pământ!”. Reacția sa a fost surprinsă în fața sediului DIICOT, în timp ce era escortat de mascați.

Alături de el, au fost aduși la audieri și alți membri ai familiei, printre care iubita lui Aly Pian și Izaura, fosta soție a lui Ciprian Pian. Autoritățile au pus sub sechestru mai multe bunuri de lux, printre care un autoturism BMW Seria 7 evaluat la 130.000 de euro, precum și sume mari de bani despre care se suspectează că provin din activități ilegale.

Rețeaua s-ar fi extins pe teritoriul mai multor țări din UE

DIICOT a anunțat că cele două grupări infracționale au colaborat strâns pentru a obține profituri din exploatarea tinerelor în străinătate. Sumele de bani generate de aceste activități erau trimise în România prin transferuri bancare, dar și investite direct în bunuri de lux – mașini, locuințe, bijuterii și haine de designer.

Structura rețelei era bine definită: membrii din eșalonul inferior se ocupau de racolarea și manipularea victimelor, în timp ce liderii încasau profitul. În unele cazuri, victimele ajungeau să fie mutate periodic dintr-un stat în altul pentru a evita depistarea de către autorități.

Dosarul a fost deschis din oficiu, pe baza unor informații obținute de anchetatori

Potrivit unui comunicat oficial al DIICOT, dosarul a fost inițiat ca urmare a autosesizării instituției și a colaborării cu structurile de poliție din cadrul Direcției Generale a Poliției Capitalei. „În cadrul acțiunii din 30 iulie 2025, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul DGPMB – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, au efectuat 38 de percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Argeș și Buzău”, se arată în document.

„Astăzi,  30 iulie 2025, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti –  Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, au pus în aplicare 38 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Argeş şi Buzău, într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare a banilor”, a anunțat DIICOT.

„La cele două grupuri infracţionale au aderat şi alţi suspecţi, preponderent pe baza relaţiilor familiale, care au avut rolul de a coordona activitatea de practicare a prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin pe teritoriul a diferite state europene. În cadrul ambelor grupări de criminalitate organizată, create pe structuri piramidale, suspecţii au intrat, prin intermediul membrilor aflaţi în eşalonul inferior, în posesia sumelor rezultate din activitatea infracţională, fie prin transferuri bancare, fie prin achiziţionarea de bunuri de mare valoare, respectiv imobile ,automobile de lux, obiecte de îmbrăcăminte şi bijuterii”, conform DIICOT.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: