Comisia Europeană a aprobat varianta revizuită a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, după trei luni de negocieri intense. Decizia marchează o etapă importantă pentru investițiile strategice din țara noastră – de la autostrăzi și spitale, până la digitalizarea administrației publice.
Decizia momentului de la Comisia Europeană
Conform anunțului oficial, Autostrada A7 va beneficia de 2,17 miliarde de euro în granturi, iar cele opt spitale noi și 1.200 de ambulanțe moderne rămân incluse în planul național.
„Cred că este momentul și pentru vești bune. Prea în ultima vreme stăm și vedem mai degrabă cum lucrurile nu merg exact cum trebuie. Astăzi marcăm o zi importantă pentru dezvoltarea României„, a declarat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, conform Mediafax.
Vești bune pentru România
Acesta a explicat că România a reușit să transforme un plan supradimensionat, care cuprindea proiecte de peste 47 de miliarde de euro, într-unul realist și echilibrat, bazat pe o alocare de 21,41 miliarde de euro – dintre care 13,57 miliarde în granturi și 7,84 miliarde în împrumuturi.
„Am transformat un plan care era aferent unui portofoliu de proiecte mult supracontractate, proiecte întârziate în mare măsură, proiecte care aveau probleme pe achiziție publică. În acest moment avem o versiune revizuită care este realistă, sustenabilă, orientată către rezultate și fezabilă pentru a fi implementată până pe 31 august 2026„, a spus Pîslaru.
Printre principalele modificări se numără mutarea a 26 de investiții din categoria împrumuturilor în cea a granturilor nerambursabile, în valoare totală de aproape 5,7 miliarde de euro. Măsura asigură o absorbție mai rapidă și mai eficientă a fondurilor europene.
Pe lângă Autostrada A7, alte proiecte importante primesc finanțare garantată, precum programul „Valul Renovării”(1,39 miliarde de euro), investițiile în digitalizare, automatizarea administrației și cloudul guvernamental.
De asemenea, au fost introduse investiții noi – capitalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare, achiziția de ambulanțe moderne, precum și un act adițional de 350 milioane de euro destinat tranziției energetice. Trei proiecte aflate deja în implementare vor primi suplimentar 254 milioane de euro.
Pe componenta fiscală, România a negociat o reformulare a obiectivelor ANAF, vizând o administrație mai eficientă și creșterea veniturilor bugetare. Totodată, planul a fost simplificat substanțial: de la 518 jaloane și ținte, la 390, pentru o implementare mai clară și predictibilă.
„Mesajul meu este unul foarte clar. Atunci când te apleci cu profesionalism asupra lucrurilor, când înțelegi că nu ai cum să te răspândești în promisiuni de contracte care nu sunt fezabile, când înțelegem că atunci când ai o dată limită, e o dată limită, putem să spunem foarte clar că am transformat un plan supradimensionat într-un plan echilibrat, funcțional, sustenabil și care va aduce multă predictibilitate„, a afirmat Dragoș Pîslaru.
Documentul complet va fi publicat în perioada următoare pe site-ul Comisiei Europene, iar aprobarea formală este programată pentru reuniunea Consiliului ECOFIN din luna noiembrie.
Astfel, după luni de discuții și corecții, România primește undă verde pentru noul PNRR, un plan revizuit care promite să aducă investiții consistente și reforme structurale în următorii doi ani.
Sursa foto: Arhivă