Redactia.ro

Horațiu Potra, liderul unei grupări de mercenari, reținut pentru instigare publică și încălcarea regimului armelor

Sursa - Antena 3 CNN

Horațiu Potra, cunoscut ca lider al unei grupări de mercenari activă în Africa și asociat al candidatului prezidențial pro-rus Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Potrivit avocatului său, acuzațiile includ instigare publică și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, fiind legate de un arsenal descoperit de anchetatori și de o postare pe Facebook. Apărătorii lui Horațiu Potra au negat orice legătură oficială între acesta și Călin Georgescu, subliniind că dosarul nu conține astfel de conexiuni.

Horațiu Potra reținut pentru 24 de ore

Horațiu Potra, în vârstă de 54 de ani, a fost reținut duminică dimineață în județul Prahova, în comuna Mănești, satul Gura Crivățului, în timp ce se deplasa spre București. Polițiștii suspectau că acesta intenționa să provoace tulburări în Capitală.

În mașina condusă de un tânăr de 22 de ani, originar tot din Mediaș, au fost descoperite mai multe arme și obiecte periculoase, inclusiv un pistol, bricege, cuțite, un topor, un baston telescopic și materiale pirotehnice, precum și sume mari de bani: aproape 25.000 de lei, 5.197 de dolari, 100 de euro și 560.000 de franci congolezi.

„Horațiu Potra și tânărul de 22 de ani care-i conducea mașina au fost aduși la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești după ce au fost săltați de mascați în această dimineață și au fost audiați de anchetatori timp de mai multe ore.

Din informațiile venite pe surse, pe parcursul a aproximativ cinci ore și jumătate în sediul Inspectoratului Județean de Poliție oamenii legii nu au reușit să scoată nicio declarație de la Horațiu Potra. Înainte de a fi dus de la IPJ Prahova până la Parchet, Potra ar fi spus la un moment dat că nu vrea nici măcar să semneze acel document care încheie acea etapă a audierilor.

Procurorii vor încerca să-l interogheze pe liderul mercenar, urmând să decidă dacă vor propune mandatat de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile în cazul său.

În mașina cu care se Potra deplasa a fost găsite mai multe arme, inclusiv un pistol și mai multe cuțite și bricege. Însă, în pofida acestor descoperiri, suspectul a susținut că avea la el doar un briceag. Rămâne de văzut ce va considera instanța pe baza probelor”, a declarat Laurențiu Rădulescu, corespondent Antena 3 CNN

Gruparea de mercenari, destructurată

Ancheta autorităților a vizat întreaga rețea paramilitară coordonată de Horațiu Potra, rezultând în reținerea a aproximativ 20 de membri în județele Prahova, Dâmbovița, Ilfov și în București. Grupul era echipat cu arme albe, pistoale, bâte și materiale pirotehnice, iar investigațiile preliminare sugerează că aceștia plănuiau să se cazeze în proximitatea Pieței Universității.

Scopul pare să fi fost implicarea în eventuale proteste îndreptate împotriva candidatului prezidențial Călin Georgescu, însă motivele exacte sunt încă analizate.

Momentul reținerii lui Horațiu Potra, surprins de camerele de televiziune, îl arată încătușat și escortat de polițiști. Cazul a stârnit dezbateri intense și speculații privind legăturile politice ale lui Potra și rolul real al rețelei paramilitare. Există întrebări despre intențiile grupării și despre modul în care aceasta a operat, alimentând suspiciuni cu privire la o posibilă implicare într-un scenariu mai amplu.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească toate detaliile legate de activitățile grupării și implicarea sa în planuri ce ar putea afecta ordinea publică și securitatea națională.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: