Dianne Holechek, fosta soție a legendarului actor american Chuck Norris, a încetat din viață la vârsta de 84 de ani. Potrivit anunțului făcut de fiul său, Mike Norris, Dianne a murit în locuința sa din Texas, după o lungă și dificilă luptă cu demența, boală care i-a afectat treptat sănătatea.
Prima soție a lui Chuck Norris, Dianne Holechek, a murit
Ea l-a cunoscut pe Chuck Norris încă din perioada liceului, iar relația lor a marcat începutul vieții personale a celebrului actor. Informația a fost relatată de publicația The Independent, care a subliniat impactul pe care l-a avut viața lui Dianne asupra familiei și apropiatilor.
„Suntem recunoscători că nu mai suferă. A fost cea mai bună, cea mai grozavă mamă. Am fost atât de norocoși să o avem”, a declarat Mike, fiul cel mare al lui Norris, pentru sursa citată mai sus.
Mesajul trist al actorului
Chuck Norris a reacționat profund la vestea trecerii în neființă a fostei sale soții și a ales să își exprime emoțiile printr-un mesaj publicat pe Facebook. În postarea sa, actorul i-a adus un omagiu sincer și emoționant lui Dianne Holechek, amintind de momentele importante petrecute împreună și de impactul ei asupra vieții sale. Mesajul a fost o dovadă a respectului și afecțiunii pe care le-a păstrat pentru ea, chiar și după ani de la despărțirea lor.
„Sunt profund întristat să anunț că fosta mea soție, Dianne, a decedat. După 30 de ani de căsătorie, am reușit să găsim o modalitate de a rămâne prieteni apropiați, iar acei ani de prietenie au însemnat enorm pentru mine.
Dianne a fost o persoană incredibilă. Era bună, inteligentă și trăia viața la maximum. Prezența ei în viața mea nu va fi uitată niciodată. A fost, de asemenea, o mamă iubitoare și devotată fiilor noștri, Mike și Eric, care au fost întotdeauna cea mai mare mândrie a ei.
Chiar dacă viețile noastre au luat direcții diferite, am continuat să ne pese profund unul de celălalt și voi prețui pentru totdeauna amintirile pe care le-am construit împreună”, a fost mesajul lui Chuck Norris.
Cum a început relația lor
Dianne Holechek și Chuck Norris s-au întâlnit în adolescență, la Liceul North din Torrance, California, și s-au căsătorit în 1958, când ea avea 17 ani, iar el 18 ani. Din această căsnicie s-au născut doi fii: Mike Norris și Eric Norris, fost pilot de NASCAR.
Căsnicia lor a cunoscut momente dificile în 1963, când Chuck Norris a avut o relație extraconjugală în perioada în care servea în Forțele Aeriene ale Statelor Unite. Această aventură a dus la nașterea unei fiice, Dina, fără ca partenera sa de atunci să fie informată despre căsătoria lui, potrivit informațiilor publicate de TMZ.
Deși Norris a devenit o figură cunoscută la Hollywood, Holechek a ales să ducă o viață discretă, departe de atenția publicului, făcând doar câteva apariții ocazionale pe covorul roșu alături de soțul său. Această discreție a marcat întreaga sa existență publică, păstrându-și profilul departe de luminile reflectoarelor.
Cine este Chuck Norris?
Chuck Norris este un actor cu multe roluri la activ. După ce a servit în Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, Chuck Norris a fondat propria şcoală numită ”Chun Kuk Do”. Chuck Norris a jucat în numeroase filme de acţiune, cel mai cunoscut rol al său fiind în serialul “Walker, poliţist texan” (1993-2001). Seria a fost urmată de filmul „Walker, Texas Ranger: Trial by Fire”, lansat în 2005. Serialul a fost difuzat în peste 80 de ţări şi a avut peste 1 miliard de telespectatori zilnic.
Printre filmele în care a jucat actorul se numără „The Student Teachers” în 1973, „A Force of One” în 1979, „An Eye for an Eye” în 1981, „Hero and the Terror” în 1988, „Wind in the Wire” în 1993, „Martial Law” în 1998, „The President`s Man2 în 2000, 2The President`s Man: A Line in the Sand2 în 2002, „The Cutter” în 2005, iar cel mai recent film al său este „The Expendables 2″, apărut în anul 2012.




















