Valentin Dinu a făcut senzație pe scena Românii au talent, în 2012! Înzestrat cu o voce de aur, tânărul spălător de mașini a reușit să cucerească, la vremea aceea, inimile multor români care urmăreau concursul de talente.
Mai mult, a reusit să-i câștige simpatia juratei Andra, care a mărturisit în mai multe rânduri că era concurentul preferat de ea! Și chiar a emoționant-o până la lacrimi cu unele interpretări.
Ce s-a ales de Valentin Dinu, spălătorul auto cu voce de aur de la Românii au talent
Așa se face că Andra i-a prezis o carieră de succes pentru “băiatul din Ploiești”. Lucrurile nu au ajuns așa departe, iar Valentin, care a luat atunci locul trei în finala Românii au talent, a rămas în muzică, însă doar cât cântă pe la nunți.
A ajuns chiar sub umbrela Media ProMusic, unde a lansat melodia “Sunt ok” în 2012, un duet cu What’s Up, care a adunat aproape 1,8 milioane de vizualizări pe Youtube. Însă următorul hit care avea să-l scoată în față avea să vină la câțiva ani după. Mai exact, în primăvara anului 2014, Valentin Dinu și Anya au adunau peste 1,8 de vizualizări cu melodia “Într-o zi”.
Însă și după acest hit, Valentin Dinu s-a retras în același con de umbră.
Valentin Dinu, din nou în trending
Cu toate acestea, Valentin Dinu a rămas același tip modest apreciat de public. Pe timpul pandemiei de Coronavirus, când s-a pus stop la evenimente, iar artiștii nu au mai avut concerte, Dinu a mai apărut ca invitat într-un concert online cu Pepe.
Însă cea mai recentă apariție a fost într-un vlog de-al lui Fulgy, postat în urmă cu două săptămâni. Fostul star de la Românii au talent a cântat, acompaniat la clapă de fiul celor de la Clejani, mai multe piesa care au spart topurile în trecut, printre care “Numai iubirea” a lui Pepe, cât și “Cât de frumoasă ești”, piesa lui Mihai Trăistariu.
Valentin Dinu cântă, alături de Theo Rose, piesa “Păcatul Meu”, lansată acum o lună. Și după așa colaborări, există șanse mari să mai auzim de el în curând.