Redactia.ro
Home » Știri » Începe vaccinarea populației. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății

Începe vaccinarea populației. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății

vaccinul anti-covid

Dozele de vaccin antigripal pentru acest an vor fi cumpărate în data de 9 septembrie, urmând ca, după 15 septembrie sau 1 octombrie, să înceapă şi campania de vaccinare propriu-zisă, anunță ministrul sănătății.

”Pe 9 septembrie noi avem achiziţionarea vaccinurilor pentru gripă, iar după 15 (septembrie – n.r.), hai să spunem 1 octombrie ar trebui să avem şi începutul acestui, eu ştiu, sezon de vaccinare antigripală. Să se vaccineze persoanele cu risc, copiii, cei care lucrează în instituţii direct cu persoane, cum ar fi în învăţământ, cum ar fi în spitale. Noi discutam foarte mult în această vară de prezenţa acestui vaccin şi vaccinarea antigripală. (…) Avem în acest moment în intenţie acest lucru, urmând ca din a doua jumătate a lunii septembrie, cel mai sigur începutul lui octombrie, să avem şi aceste vaccinări”, a spus Nelu Tătaru, marţi, la Digi 24, întrebat cum vor gestiona autorităţile situaţia în şcoli, în special, în momentul în care se aşteaptă odată cu venirea toamnei şi apariţia gripei sezoniere.

Despre legea vaccinării, ministrul a spus: „După cum aţi putut vedea, sunt dezbateri destul de aprinse în Parlament şi atunci nu ne rămâne decât să aşteptăm ca această rezolvare să o vedem în Parlament”.

”Din discuţiile mele cu Comisiile de sănătate din Cameră şi Senat este o prioritate, dar acolo avem Birouri permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor care decid aprobarea ordinii de zi (a şedinţelor de plen – n.r.)”, a adăugat Tătaru.

Care este diferența dintre gripa și COVID-19?

Gripa și COVID-19 sunt boli respiratorii contagioase, dar sunt cauzate de virusuri diferite. COVID-19 este cauzata de infecția cu noul coronavirus (numit SARS-CoV-2), iar gripa este cauzata de infecția cu virusuri gripale. Deoarece unele dintre simptomele gripei și COVID-19 sunt similare, cele doua afecțiuni pot fi greu de diferențiat doar pe baza de simptome, iar testarea poate fi necesara pentru a ajuta la confirmarea diagnosticului. Gripa și COVID-19 au multe caracteristici comune.

Va exista gripa împreună cu COVID-19 toamna și iarna?

Desi nu este posibil să spunem cu certitudine ce se vă întâmplă toamna și iarna, este probabil că virusurile gripale și virusul care provoacă COVID-19 să se răspândească. În acest context, vaccinarea antigripala vă fi mai importanta că niciodată.

Un vaccin antigripal mă vă proteja împotrivă COVID-19?

Vaccinarea antigripală nu vă va proteja împotriva COVID-19, însă vaccinarea antigripala are multe alte avantaje importante. S-a demonstrat că vaccinurile antigripale reduc riscul ȋmbolnavirii, spitalizării și decesului. Vaccinarea antigripala în aceasta toamna vă fi mai importanta că niciodată, nu numai pentru a vă reduce riscul de a contacta virusul gripal, dar și pentru a ajuta la conservarea resurselor potențiale de îngrijire a sănătății.

COVID-19 este mai periculos decât gripa?

Gripa și COVID-19 pot ambele provoca boli grave, inclusiv boli care duc la spitalizare sau deces. Desi încă mai exista multe de învățat despre COVID-19, în acest moment, se pare că COVID-19 are mortalitate mai ridicata decât gripa sezoniera; cu toate acestea, este prea devreme pentru a trage concluzii din datele actuale. Acest lucru se poate schimba pe măsură ce aflam mai multe despre numărul de persoane infectate care au/au avut forme ușoare.

De ce este important că vaccinurile antigripale să fie administrate în timpul pandemiei COVID-19?

Pentru sezonul gripal următor, vaccinarea antigripala vă fi foarte importanta pentru a reduce gripa, deoarece poate contribui la reducerea impactului general al bolilor respiratorii asupra populației și, astfel, la reducerea sarcinii rezultate asupra sistemului de sănătate în timpul pandemiei COVID-19. Un vaccin antigripal poate oferi, de asemenea, mai multe beneficii individuale pentru sănătate, inclusiv evitarea îmbolnăvirii, reducerea gravitații bolii dvs. daca faceți gripa și reduce riscul unei spitalizări asociate gripei.

Cine ar trebui să se vaccineze antigripal în timpul pandemiei COVID-19?

Vaccinarea antigripala anuala este recomandata tuturor celor cu vârstă de 6 luni și mai mari, cu excepții rare, deoarece este un mod eficient de a reduce ȋmbolnavirile de gripa, spitalizările și decesele cauzate de aceasta. Persoanele cu risc crescut de forma severa de COVID-19: incluzând adulții în vârstă de 65 de ani și mai mari, persoane de toate vârstele cu anumite afecțiuni medicale subiacente.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: