Redactia.ro

Iranienii au lăsat un mesaj special în vestiar după meciul cu Belgia. Gestul care a atras atenția la Mondial

Iranienii au lăsat un mesaj special în vestiar după meciul cu Belgia

Naționala de fotbal a Iranului a făcut un gest care a devenit viral la actualul Campionat Mondial. După remiza fără gol cu Belgia, disputată duminică pe SoFi Stadium din Los Angeles, jucătorii iranieni au lăsat în vestiar un mesaj scris de mână, prin care le-au mulțumit gazdelor și suporterilor. Rezultatul de 0-0 a menținut, totodată, șansele „Team Melli” de a se califica în fazele eliminatorii.

Iranienii au lăsat un mesaj special în vestiar după meciul cu Belgia

Potrivit agenției de presă iraniene ISNA, biletul scris de mână a fost găsit în vestiarul de pe SoFi Stadium după a doua partidă a iranienilor din Grupa G.

„De la Persia antică de acum mii de ani până la Iranul civilizat de astăzi, spiritul Iranului rămâne viu și neclintit”, se arată în nota scrisă de mână, care a fost publicată de federația iraniană de fotbal.

„Vă mulțumim, Los Angeles, pentru ospitalitate. Am venit la Los Angeles cu mândrie, am concurat cu onoare și am plecat cu demnitate.”

Gestul iranienilor a venit după un start curajos la Mondial. „Team Melli” a deschis Grupa G cu o remiză spectaculoasă, 2-2 cu Noua Zeelandă, după care a mai obținut un punct în meciul greu cu Belgia, încheiat 0-0.

În partida cu Belgia, portarul Alireza Beiranvand a fost omul meciului, cu nu mai puțin de șapte intervenții salvatoare. În aceste condiții, Iranul ocupă locul al doilea în grupă și își joacă șansele de calificare în ultimul meci, cu Egiptul.

Gestul are o încărcătură aparte și din cauza contextului în care echipa Iranului participă la turneul final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Naționala iraniană și-a stabilit baza la Tijuana, în Mexic, de unde face naveta către orașele americane pentru meciuri, în condițiile unor restricții impuse delegației, mai mulți membri ai staffului și oficiali fiind, potrivit presei internaționale, vizați de interdicții.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: