Grigore Madalina
La câteva luni de la dispariția Cristina Deleanu, una dintre cele mai iubite actrițe ale scenei românești, Eugen Cristea trăiește în continuare o durere profundă, pe care încearcă să o aline prin gesturi simple, dar încărcate de emoție. Actorul recunoaște că dorul nu s-a stins și că prezența soției sale continuă să fie simțită în viața lui de zi cu zi.
Cristina Deleanu s-a stins din viață în luna mai a anului 2025, la vârsta de 84 de ani. De atunci, Eugen Cristea mărturisește că îi este extrem de greu să accepte pierderea femeii care i-a fost alături necondiționat. Cei doi au format unul dintre cele mai solide și discrete cupluri din lumea artistică românească, iar legătura lor pare să fi depășit chiar și granița dintre viață și moarte.
Actorul povestește că, seară de seară, își amintește de cea care i-a fost parteneră de viață și că a găsit o formă personală de a-i păstra vie memoria. De fiecare dată, așază un buchet de flori lângă fotografia Cristinei Deleanu, un gest devenit ritual, menit să îi ofere alinare.
Mai mult decât atât, Eugen Cristea spune că visele au devenit o punte emoțională între el și soția sa. La scurt timp după ce a cumpărat un buchet de flori, a avut un vis care l-a tulburat profund.
„Noaptea am visat-o pe soția mea, doamna Cristina Deleanu, care a venit și mi-a spus să îi mulțumesc și florăresei, Florica, pentru flori. Ce să spun? M-am trezit imediat. Mi s-a făcut rău. Clar. Era real cum vorbim noi. Era reală scena. A fost ceva extraordinar…”
Actorul a mai spus că acest tip de vise nu sunt întâmplătoare și că le-a trăit frecvent, inclusiv în perioada în care s-a aflat în Israel.
„Bine, să știți că și în Israel am visat-o aproape zi de zi. Este impresionant…”, a spus actorul potrivit Viva.ro.
Deși suferința este încă vie, Eugen Cristea mărturisește că aceste vise îi aduc, paradoxal, o formă de liniște și sentimentul că legătura dintre el și Cristina Deleanu nu s-a rupt. Pentru actor, fiecare gest, fiecare floare și fiecare vis sunt dovezi că iubirea adevărată nu dispare, ci se transformă într-o prezență tăcută, dar constantă.
